"Guvernul demareaza procesul de listare pe bursa a actiunilor pe care le detine la Romtelecom, precum si procesele de privatizare a SN Radiocomunicatii SA si a CN Posta Romana.

Ne-am asumat prin programul de guvernare ca actiunile detinute la Romtelecom sa fie listate la bursa in 2006. Dupa rezolvarea situatiei Cosmorom, Romtelecom a devenit o companie foarte atractiva.

Compania Radiocomunicatii SA va fi privatizata pana la sfarsitul anului 2006, iar restructurarea si privatizarea companiei Posta Romana incepe in acest moment, urmand ca procesul sa fie finalizat pana in anul 2008.

Sunt, astfel, in curs de realizare trei obiective importante din programul de guvernare" a declarat Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor, Zsolt Nagy la incheierea sedintei de Guvern.

Executivul a aprobat in sedinta de joi, 14 iulie 2005, hotararile de Guvern care initiaza procesele de selectare a consultantilor internationali care vor audita cele 3 companii si vor propune strategiile de listare la bursa a actiunilor detinute de stat la Romtelecom, precum si de privatizare a SN Radicomunicatii SA si de

restructurarea, pregatire si privatizare a CN Posta Romana SA.

Ministrul Comunicatiilor a spus ca, prin privatizarea companiei Posta Romana, statul urmareste atragerea unui investitor strategic. "Posta Romana este o companie foarte valoroasa, care furnizeaza servicii postale pe intreg teritoriul tarii.

Dorim sa atragem si un investitor strategic, iar ulterior avem in vedere listarea pe bursa a actiunilor Postei Romane. Dupa selectarea consultantului, restructurarea companiei Posta Romana va fi finalizata in cateva luni, dupa care va incepe privatizarea care se va sfarsi pana in anul 2008" a declarat Zsolt Nagy.

Conform hotararilor de Guvern, pentru listarea actiunilor detinute la Romtelecom si pentru privatizarea SN Radiocomunicatii SA va fi angajata cate o firma de consultanta, in timp ce, pentru restructurarea, pregatirea si privatizarea CN Posta Romana SA ar putea fi angajati chiar mai multi consultanti.

Firmele de consultanta vor fi selectate prin licitatie publica, in conformitate cu prevederile in vigoare.

Intregul proces se va desfasura cu respectarea principiului transparentei, a vanzarii la pretul de piata rezultat din raportul dintre cerere si oferta, precum si cu asigurarea egalitatii de tratament intre cumparatori.

Statul roman detine la Posta Romana si SNR 100% din actiuni, precum si un pachet de 46% din actiuni la Romtelecom. 25% din actiunile detinute la Posta Romana si 20% din participatiile detinute la Romtelecom au fost alocate pentru constituirea Fondului Proprietatea.