Fara locuri de munca si fara nici o perspectiva clara, tinerii din Bosilegrad, un mic oras din sudul Serbiei, parasesc localitatea in cautarea unei vieti mai bune.

Oamenii de aici nu sint aproape deloc interesati de pastrarea identitatii etnice ci doar de grija zilei de miine, se arata intr-un comentariu publicat de Institute for War and Peace Reporting (www.iwpr.net)

Intr-un mic oras sirbesc de la granita cu Bulgaria, Bosilegrad, este tot mai greu sa intilnesti tineri pe strada. Cea mai mare parte dintre locuitori sint in virsta acum, iar tinerii parasesc oraselul imediat dupa terminarea liceului.

“Fetele profita de orice ocazie pentru a pleca si pentru a se casatori in alte orase”, spune Ivan Nikolov, presedintele Centrului de Informatii Culturale al Minoritatii Bulgare, KIC.

“Avem aici mai multi barbati necasatoriti”. Teoretic, Bosilegrad ar trebui sa constituie o importanta atractie turistica. La numai citiva kilometri de lacul Vlasina, cel mai mare lac artificial din Serbia, drumurile din jurul orasului duc catre unul dintre cele mai spectaculoase peisaje din Sebia.

In orice alt stat o astfel de zona ar fi pusa sub protectia statului si ar fi declarata parc national. Dar in Serbia, raspunsul autoritatilor este mai curind evaziv. Comunitatea de aici este una dintre cele mai putin dezvoltate din tara.

Strazile orasului dezvaluie un puternic contrast intre decorul saracacios din interiorul orasului si peisajul luxuriant din jur. De indata ce turistii patrund in oras, frumusetii naturale ii iau locul casele vechi si darapanate.

Un mic riu traverseaza orasul, insa malurile sale seamana mai mult cu o groapa de gunoi, frecventata de ciini vagabonzi, de pisici abandonate sau de copii care se joaca.

Atmosfera de apatie, ce are legatura si cu infrastructura veche a orasului, se reflecta si in politica de administrare a acestuia.

Desi populatia de etnie bulgara formeaza 90% din intreaga populatie a orasului si doar aproximativ 20 de familii sirbe locuiesc in oras, partidele sirbe de dreapta domina administratia locala.

La ultimele doua scrutinuri locale, Partidul Democrat din Serbia, DSS, condus de primul ministru, Vojislav Kostunica, a cistigat cele mai multe voturi, fiind urmat de Partidul Radical Sirb, SRS, un partid cu o ideologie nationalista al carui presedinte, Vojislav Seselj, este judecat la curtea de la Haga pentru crime de razboi.

In schimb, Partidul Democrat al Bulgarilor din Iugoslavia, DPBY, pierde din popularitate la mijlocul anilor ’90, nereusind sa-si atraga un sprijin semnificativ.

Analistii afirma ca principala problema cu care se confrunta orasul este criza economica. Toate institutiile locale importante sunt concentrate pe o strada de 100 de metri lungime, care mai adaposteste si magazine, cafenele, centre de intretinere, sediul politiei, centrul cultural al orasului, precum si Centrul de Informare Culturala al Minoritatii Bulgare, Caribrod.

Statisticile arata ca Bosilegrad este una dintre cele mai mici comunitati din Serbia, numarind circa 9 800 de locuitori.

Si mai ingrijorator este faptul ca dintre acestia 85 la suta sint someri.

Singura industrie a orasului consta intr-o fabrica de textile cu capital privat, care produce sosete si ciorapi si care are 39 de angajati.

Marile fabrici de pe vremuri ale orasului, cea de textile, precum si cea de produse farmaceutice, si-au inchis de mult portile.

Compania de transport cu capital de stat, Autotransport, care face legatura intre oras si restul tarii, este pe cale de a intra in faliment.

"Acum nu mai avem foarte multe autobuze", spune unul dintre

soferi. “Politia ne amendeaza pentru ca masinile noastre nu respecta regulile de siguranta. Doar politistii care sint nevoiti sa calatoreasca cu noi nu o fac”.

Soferul nu si-a primit salariul de citeva luni, dar nu are alta solutie decit sa continue. ‘’Nu pot pleca de la Autotransport‘’, spune el, ‘’pentru ca nu gasesc de lucru in alta parte”.

Ivan Nikolov, presedintele Centrului de Informare Culturala al Minoritatii Bulgare, KIC, spune ca doar bugetarii, angajatii politiei, cei din sistemul judiciar, din sanatate si din invatamint, isi primesc cu regularitate salariile.

Insa acestia constituie doar 15% din populatia apta de munca a orasului. Datorita timpului liber de care dispun aici oamenii, localurile, cafenelele si restaurantele au afaceri profitabile. ‘’Fabricile s-au inchis, nu mai sint locuri de munca si in oras n-au mai ramas decit cei in virsta’’, spune Georgi Ciper, proprietarul unui studio foto.

“Tinerii au plecat in strainatate sa-si caute o viata mai buna”.

Cei care au ramas traiesc si ei cum pot. Alenka Ljubovna distribuie lapte in oras in fiecare zi, venind din satul Bozic, de la zece kilometri distanta. “Sotul meu si cu mine traim de pe urma a doua vaci”, spune ea. “Am plantat legume in gradina astfel incit nu mai trebuie sa le cumparam”.

Fara perspectiva unor investitii importante si de lunga durata, exista putine semne ca viata s-ar putea imbunatati in acest colt uitat al Serbiei. Fondurile alocate de guvern pentru partea de sud a tarii nu prea ajung si la Bosilegrad.

Orasul este situat doar la citiva kilometri de punctul de frontiera Ribarci care duce in Bulgaria, dar beneficiaza prea putin de vecinatatea acestui stat datorita absentei facilitatilor de trecere a frontierei si care face ca Dimitrovgrad sa fie cel mai solicitat punct de trecere a frontierei din partea sudica a tarii.

Situatia precara a economiei poate sa constituie o explicatie a faptului ca exista atit de putine tensiuni etnice in oras. De vreme ce fiecare se gindeste la supravietuire, ramine prea putina energie pentru a mai lupta si pentru drepturile minoritatii bulgare de aici.

Exista si un interes atit de scazut pentru invatarea limbii bulgare in scoala, incit atunci cind ministerul educatiei s-a oferit sa infiinteze scoli primare cu predare in limba bulgara, 60 de parinti au semnat un protest in care spuneau ca ei sint multumiti cu faptul ca copiii lor invata limba sirba.

“Politica si partidele politice nu mai conteaza acum”, spune Ciper. “Ceea ce conteaza este ca oamenii sa aiba ce minca si sa poata supravietui”.

“In acest oras, sa obtii o slujba stabila este ca si cum ai cistiga la loterie”, spune un tinar de 23 de ani care locuieste inca cu parintii. “Ceea ce mi-as dori cel mai mult este sa ma casatoresc si sa pot pleca de aici". (text de Nikola Lazic, jurnalist la saptaminalul Novine Vranjske. Traducere de Gabriela Badescu).