Sosirea lantului de magazine CORA la Cluj Napoca a fost anuntata cu mare tam tam la finele anului 1999. Era o asociere cu cei de la Consiliul Local.

Apoi, in primavara anului viitor, pe terenul de deasupra Strandului vest, pe Varianta Manastur – Grigorescu, a si aparut tabla de santier, care anunta ca in termen de 36 de luni investitia va fi finalizata. De atunci au trecut cinci ani. Tabla este inca tot acolo. Asta spre deosebire de Cora, care nu a a mai venit la Cluj.

Intre timp, acelasi teren, Regia Autonoma a Domeniului Public l-a facut cadou unei alte firme, care de asemenea doreste sa construiasca un mall. Escrocherie cu C mare, de la Cora. In cele ce urmeaza nu ne propunem a da verdicte in aceasta escrocherie, ci pur si simplu va prezentam firul si itele acestei afaceri.

Terenul in cauza este acum disputat in instanta intre Consiliul Local Cluj Napoca si Regia Autonoma a Domeniului Public (RADP). Ultimul termen de judecata in dosarul nr. 2.596 / 2004 aflat pe rol la Tribunalul Cluj a avut loc in 23 iulie 2005, iar cum paratul, Consiliul Local (CL), nu a depus nici un inscris, solutionarea cauzei a fost amanata pentru inceputul lunii septembrie.

Nu este exclusa nici o impacare amiabila, la teremenul de judecata din 2 iunie, Consiliul Local depunand o intampinare prin care solicita un nou termen de judecata pentru a rezolva diferendul pe cale amiabila.

"Greseala"

In 1990, prin Legea nr. 15 / 1990, Legea privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, RADP a dvenit proprietara terenului respectiv in suprafata de 70.

000 mp, dupa ce predecesoara sa, Administratia Parcurilor si Strazilor, dobandise terenul in 1996 printr-un schimb realizat intre Comitetul Executiv al Consiliului Judetean Cluj si Institutul Agronomic Cluj.

RADP a facut insa greseala de a nu isi inscrie terenul in cartea funciara. Acest lucru l-a facut insa CL, care, avand alaturi de terenul RADP-ului o serie de parcele, a trecut in cartea funciara si terenul cu pricina.

Cora primeste terenul

Dupa acestea, in iarna anului 1999, Consiliul Local a incheiat un contract de asociere cu doua firme reprezentante ale Grupului Cora, inregistrat sub numarul 102.944 / 26.11.1999. Incheierea contractului a fost aprobata printr-o serie de Hotarari de Consiliu Local din lunile noiembrie si decembrie ale aceluiasi an.

Apoi, anul urmator a fost emisa si autorizatia de constructie 531/13.04.2000, care prevedea finalizarea lucrarilor in maximum trei ani, adica pana in luna aprilie a anului 2003. De pe urma acestui contract, CL incaseaza anual o redeventa in suma de 57.000 USD anual.

Mai mult, la Serviciul Carte funciara al Primariei, a avut loc si intabularea dreptului de administrare asupra terenului respectiv in favoarea Grupului Cora. Curios este faptul ca cei de la Cora nu au dat niciodata nici macar o lopata pe terenul respectiv.

Comisionul, bata-l vina!

Potrivit unor surse bine informate, intreaga afacere a fost una de tip "comision". Grupul Cora nu a avut deloc intentia de a construi in 2000, la Cluj, un hipermachet. Tot ce au vrut cei de la Cora a fost sa puna mana pe terenul respectiv, unul extrem de valoros, aflandu-se la marginea unei sosele dinspre iesirea din Cluj si mai ales fiind plat.

Apoi, intentiile celor de la Cora erau de a sta in "stand by", de a prospecta piata constructiilor si a super market-urilor, iar apoi fie de a construi hipermarket-ul, fie de a construi altceva dupa obtinerea unei noi autorizatii de construire.

Din pacate aceste afirmatii nu au putut fi verificate, reprezentantii anonimi ("Nu conteaza numele meu!") ai Grupului Cora, spunand doar ca este o treaba veche la Cluj. De cealalta parte, reprezentantii Consiliului Local, au "maritat" terenul probabil in urma unor comisioane frumoase.

Si TDV primeste terenul

Dupa acestea, in vara anului 2003, RADP a intrat intr-un blocaj financiar, adica nu au mai avut bani pentru salarii. Reprezentantii Regiei s-au gandit ce s-au gandit, iar apoi au "maritat" si ei terenul de pe varianta Grigorescu – Manastur. Prin Contractul de Asociatiune in Participatiune nr. 70/26.05.2003 terenul s-a constituit ca aportul RADP la asocierea in participatiune cu firma TDV.

Obiectul asocierii era obtinerea de profit din realizarea unui complex de tip MALL de catre TDV.

Regia urma sa aiba o cota de profit initiala de 10%, dar nu mai putin de 100.000 de euro anual si drept de preemtiune (intaietate) la executarea de lucrari de amenajare si intretinere alei, parcari, spatii verzi.

Contractul nu era unul rau, avand in vedere faptul ca, pe langa cota de profit, RADP urma sa castige bani si din suprafetele extinse care vor face obiectul unor lucrari specifice domeniului de activitate al Regiei.

Atata tot, ca terenul respectiv nu era inscris in cartea funciara sub numele Regiei si fusese deja dat, cu trei ani in urma unei alte persoane juridice.

Stim ce vrem sa stim

Culmea este ca atat RADP, cat si TDV cunosteau anterior semnarii contractului faptul ca intabularea terenului este eronata si ca se impune rectificarea cartilor funciare. In contract s-a prevazut obligatia ca RADP, in presupusa calitate de proprietar sa procedeze la rectificarea inscrisurilor din cartea funciara.

Cele doua parti contractante sustin insa ca nu stia faptul ca terenul fusese deja dat unei alte firme, care, mai mult, si-a si intabulat dreptul de administrare asupra terenului respectiv, la Serviciul Carte funciara al Primariei.

RADP iese la atac

Regia a pornit astfel drumul legal al inscrierii terenului in Cartea Funciara, moment in care a aflat cu surprindere de starea terenului si a pornit procesul impotriva CL.

Pe langa restabilirea inscrisurilor, RADP solicita si reglementarea situatiei juridice a drepturilor sale asupra terenului de sub strand si a celui de proprietate asupra constructiilor care alcatuiesc obiectivul strand.

Reprezentantii RADP afirma ca CL nu este proprietar pe terenul respectiv si nu are drept de administrare, ambele drepturi apartinand Regiei si ca terenul a fost identificat topografic in baza unei documentatii realizate de un expert topo ale carui planuri de situatie au fost eronate.

Totodata, RADP ataca si contractul de asociere dintre CL si Cora, afirmand ca, prin continutul sau, contractul de asociere este o concesiune care trebuia realizata prin licitatie publica atat in temeiul Legii administratiei publice in vigoare in 1999, cat si pe baza Legii nr. 219 / 1998 privind concesiunile.

Mai mult, Regia atrage atentia si asupra faptului ca actul sau de asociere este mai profitabil decat cel al Consiliului Local, cota de 10% din profit, dar nu mai putin de 100.000 euro pe an, repreznetand mai mult decat dublul celor 57.000 USD pe care ii primeste CL annual.

Asta, bineinteles, fara a mai pune la socoteala si preemtiunea Regiei la executarea unor viitoare lucrari din cadrul Mall –ului.

Banul ochiul Dracului

Marea problema a celor de la RADP este ca in prezent, din cauza faptului ca nu si-au onorat obligatiile ce decurg din Contractul de Asociatiune in Participatiune, partenrul TDV, se solicita daune imense. Acestea vin dupa ce in luna decembrie a anului trecut, RADP a semnat un act aditional al contractul sus amintit.

Motivele semnarii acestui act sunt identice cu cele din vara anului 2003, adica lipsa banilor. La vremea respectiva, RADP se afla intr-o situatie ingrata, avand nevoie urganeta de lichiditati, neavand posibilitatea de a plati salariile angajatilor, in ajun de Craciun.

Astfel, reprezentantii Regiei au semnat actul aditional prin care se consimtea faptul ca TDV sa vireze catre RADP suma de doua miliarde lei vechi, reprezentand suplimentarea avansului din cota de profit cuvenita Regiei.

Suma respectiva era deductibila din cea pe care Regia urma sa o incaseze in viitor, numai ca, bineinteles, TDV a emis o serie de pretentii pentru avansul de doua miliarde lei.

Regia fost nevoita, ca in cazul in care nu se reglementeaza situatia tabulara a terenului, sa puna la dispozitia TDV fie un alt teren, similar, pentru a-l inlocui pe cel initial aportat, fie despagubiri uriase. Astfel, RADP tremura acum, aflandu-se intr-o situatie extrem de delicata: banii sau un teren nou.

"Este un dosar care se afla pe rol la instantele clujene de judecata. Nu va pot spune mai mult, neexistand inca o solutie finala", Mircea Cataniciu, director general RADP

"Nu stiu detalii despre aceasta problema. O decizie va fi luata de catre Consiliul Local" - Adrian Popa, viceprimarul Clujului.