"Afacerea RADET" este probabil cea mai profitabila manevra din care a castigat primarul Constantei, Radu Mazare si acolitii sai. Majoritatea lucrarilor publice, de modernizare, de bransare sau de reparatii la sistemul de incalzire al orasului s-a facut printr-o firma apropiata actualului primar, Energo 90 SRL.

Aceasta societate este, insa, un paravan al afacerilor derulate cu bani publici din care au avut de castigat edilul-sef si alti membri marcanti ai PSD. Actionar la aceasta societate este Vladimir Parvu, fost presedinte al Consiliului de Administratie al RADET Constanta.

Acelasi personaj apare la Registrul Comertului ca administrator al Italenergo SA, societate la care actionara este si firma controlata din umbra de fratii Mazare, Five Holding. Prin aceasta firma, primarul din Constanta si-a asigurat controlul investitiilor din teritoriul de la malul Marii Negre.

Firma Energo 90 a intrat pe piata marilor investitori cam o data cu preluarea puterii de catre Radu Mazare in municipiul Constanta, adica in anul 2000. Pe motiv ca trebuia facute reparatii la sistemul de incalzire centrala al orasului, iar banii in acest sens erau acordati de Primarie, edilul-sef si-a ales un om strategic: Vladimir Parvu.

La scurt timp dupa ce Mazare a fost ales primar, Parvu a devenit presedinte al Consiliului de Administratie de la RADET. Timp de trei ani, el a fost, concomitent, si presedinte al CA, dar si actionar la firma care primea lucrarile de la aceasta societate de stat.

Desi sustine ca a renuntat la conducerea firmei in vremea respectiva, Parvu si-a vazut de treaba pana a pus mana pe majoritatea contractelor pe care el le solicita si tot el le aproba. In acest context, omul lui Mazare a ajuns sa controleze o buna parte din investitiile in canalizari, reparatii si modernizari.

Banii publici alocati de la Primarie au fost de circa trei miliarde de lei anual numai pentru investitiile RADET. "Erau numai o parte din lucrari, circa trei retele de termoficare de care s-a ocupat Energo 90. Eu nu am mai facut afaceri cu ei (RADET - n.n.) pentru ca nu au fost seriosi si nu au vrut un sistem performant de termoficare.

Nu am avut afaceri directe cu Mazare, doar l-am sprijinit in campania electorala pentru ca mi-a placut de el inainte de a ajunge primar", ne-a declarat Vladimir Parvu. In perioada campaniei, RADET a fost in pragul falimentului. Un alt aspect interesant al "afacerii RADET" este acela ca datoriile regiei s-au dublat, practic, inainte si in timpul campaniei electorale 2004.

La sfarsitul anului 2003, la carma regiei a ajuns Ilie Rachieru, fost director la Lotus Drobeta-Turnu Severin. In acelasi timp, Parvu a plecat de la CA al RADET - el sustine ca s-a certat cu Mazare - dar a continuat sa faca afaceri cu societatea de stat. Dupa sosirea lui Ilie Rachieru, RADET Constanta a acumulat datorii de circa 1.

000 de miliarde la Termoelectrica, furnizorul de apa calda si 46 de miliarde la Regia de apa (RAJA). Recent, au fost demarate controale la Primaria Constanta.

Inspectorii Antifrauda de la Cancelaria primului-ministru au vizat modul in care primarul Mazare si presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, au folosit fonduri europene destinate construirii Pavilionului Expozitional din Constanta. In perioada urmatoare se asteapta ca rezultatele anchetei celor de la Antifrauda sa iasa la iveala.