Cea mai veche companie de administrare a investitiilor din Austria, Capital Invest GmbH, a lansat si in Romania primul fond deschis de investitii, Europa Obligatiuni, prin intermediul CA IB Asset Management, societate de investitii pe care o detine in proportie de 95%.

Detinatoarea celorlalte cinci procente din CA IB Asset Management, HVB Bank Romania, va fi principalul distribuitor al unitatilor noului fond de investitii.

Fondul va deveni operational la 1 august, iar banii vor fi plasati, dupa cum sugereaza si numele, cu precadere in obligatiuni ale tarilor membre ale Uniunii Europene. Piata romaneasca va fi vizata de cel mult 20% din activele fondului.

Investitorii pe care mizeaza CA IB sunt in principal cei conservatori, care urmaresc siguranta depunerilor si care vor o garantie impotriva deprecierii leului in raport cu moneda unica. Si, avand in vedere ca peste 80% din bani vor fi orientati catre obligatiuni guvernamentale europene, siguranta este aproape totala.

Reticenta Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare fata de un proiect de investitii externe, poate putin exagerata in conditiile in care societatea de administrare a investitiilor are in spate un gigant european in domeniu, face ca Europa Obligatiuni sa nu poata investi in obligatiuni corporatiste europene, ci doar in obligatiuni guvernamentale. De aici, un randament probabil mai mic al fondului.

Dimensiunea fondului va fi si ea la un nivel foarte bun pentru Romania, acesta urmand sa aiba un capital de pornire de 5 milioane de euro. In aceste conditii, Europa Obligatiuni va devansa majoritatea celorlalte fonduri deschise de investitii din Romania, in fata sa situandu-se doar fondul monetar Simfonia 1 si fondurile diversificate BCR Dinamic si Transilvania.

Dupa ce investitorii vor cumpara unitati de fond, in august, e de asteptat ca fondul lansat ieri de CA IB sa treaca pe locul al doilea din acest punct de vedere. Un capital mare este, de altfel, esential pentru a asigura diversificarea investitiilor pe piata europeana, acolo unde sumele vehiculate sunt cu mult mai mari decat in Romania.

Investitia initiala minima va fi de 300 de euro, iar unitatea de fond va avea valoarea initiala de 10 euro.

CA IB Asset Management va incerca sa obisnuiasca investitorii romani cu un mod de a privi lucrurile mai putin intalnit la noi, acela pe termen mediu si lung. Perioada minima de investire recomandata de societatea de administrare este de trei ani, iar perioada optima, potrivit directorului general al CA IB, Florin Dolea, ajunge la 5-7 ani.

De altfel, singurii care vor plati comision de rascumparare sunt investitorii care vor dori sa rascumpere unitatile de fond mai devreme de un an.

Motivul este dat de felul de functionare a pietei, constatandu-se ca, pe mai mult de sapte ani, randamentul anual al unui fond de obligatiuni ramane constant. Asadar, riscul ca profitul sa fie influentat de factori aleatori este minim.

Investitiile pe termen mediu si mai ales lung sunt foarte obisnuite in tari precum cele membre ale Uniunii Europene sau Statele Unite. In acest fel au aparut celebrele fonduri de investitii americane, unele dintre ele avand in spate istorii de cateva zeci de ani.

Capital Invest, firma-mama a CA IB, administreaza si ea un fond de obligatiuni guvernamentale europene, Euro Government Bond, deschis la 13 iunie1978, avand asadar o vechime de 27 de ani.

Distributia unitatilor de fond se va face pentru inceput prin intermediul celor 13 sucursale ale CA IB Asset Management si HVB Bank Romania. Potrivit lui Dan Pascariu, presedintele HVB Bank Romania, lansarea fondului a avut loc intr-un moment potrivit, avand in vedere planurile de extindere ale HVB pe piata romaneasca, mai ales la capitolul agentii bancare.

Pascariu estimeaza ca anul viitor, pe vremea aceasta, banca pe care o conduce va avea de zece ori mai multe agentii decat acum.

Pentru a avea succes la capitolul distributie, HVB Bank va initia o campanie de pregatire a personalului pentru vanzarea unor asemenea produse. In plus, pentru a se asigura si o motivare corespunzatoare pentru distribuitori, se va percepe un comision de cumparare a unitatilor de fond, in valoare de maxim de 2% din suma. In luna august, la debutul fondului, nu se va percepe acest comision.

Randamentul pe care il va avea Europa Obligatiuni este deocamdata greu de previzionat, acesta fiind primul fond de acest gen din Romania.

Fondurile luate ca model si administrate de Capital Invest in Austria au avut in 2004 randamente intre 5% si 7%, potrivit lui Hannes Saleta, presedintele consiliului de administratie al CA IB Asset Management si membru in consiliul de management al Capital Invest.

Fondul Euro Government Bond, administrat de Capital Invest, a avut in 2004 un randament de 6,28%, in conditiile in care contine in proportie de 89% obligatiuni guvernamentale emise de state ale zonei euro, 8,4% obligatiuni neguvernamentale si 2,6% numerar.