Desi ar trebui sa se zbata pentru obtinerea certificatelor de confirmare a exigentelor (CE), majoritatea fabricantilor romani de materiale de constructii par mai degraba dezinteresati.

In Romania anului 2005 se construieste in draci. Practic toata tara este un santier. Frenezia claditului se manifesta oriunde mai exista un loc disponibil. Cel putin aparent, afacerile din acest domeniu sunt profitabile. De buna seama ca si afacerile conexe ar trebui sa fie rentabile. Productia de materiale de constructii este cu siguranta una dintre acestea.

Exista in Romania circa 2.000 de fabrici care arunca pe piata mii de tone produse folosite in constructii. Zeci de mii de oameni angajati in aceste intreprinderi depind de bunul mers al afacerii. Din nefericire multe dintre ele nu sunt pregatite sa functioneze si in cazul, foarte probabil, al integrarii in Europa in 2007.

Asteptata integrare reprezinta pentru afacerea cu materiale de constructii o adevarata piatra de incercare.

Operatiunea - europenizarea standardelor

Din prea mult optimism, cei care gestioneaza intrarea Romaniei in UE au anuntat prematur ca in majoritatea domeniilor s-a petrecut armonizarea dintre legislatia romana si cea europeana. Realitatea ne arata ca in unele domenii aceasta armonizare este inca un deziderat. In cazul nostru, al constructiilor si al materialelor de constructii, procesul pare in plina desfasurare.

Firmele romanesti trebuie sa se adapteze din mers la noile cerinte. Consecintele lipsei unei reactii rapide sunt dintre cele mai grave. Pentru a putea circula liber pe piata europeana spre care tinde orice firma care se respecta, produsele ce pot fi numite generic-materiale de constructie trebuie sa respecte o directiva a Uniunii Europene care datateaza inca din 1989.

Acest document stabileste cadrul legislativ privitor la domeniul mai sus amintit si este valabil pentru toate statele membre. Daca Romania devine membru deplin al UE, cei care nu respecta directiva nu-si vor mai putea vinde produsele nici pe piata interna.

Cerintele esentiale ce trebuie respectate pentru ca marfa romaneasca sa poata circula pe piata europeana s-au materializat sub forma a 531 de standarde (parametrii tehnici). Armonizarea acestora cu cele romanesti reprezinta cheia de bolta a supravietuirii intregii industrii a constructiilor.

Lungul drum al firmei catre piata

Exista 116 familii de produse care trebuie sa respecte aceste 531 de standarde europene. De armonizarea acestora cu standardele nationale se ocupa Asociatia Romana de Standardizare (ASRO) si Comitetul European de Standardizare (CES). Probabil ca din cauza hatisului birocratic romano-european, cele doua institutii nu au reusit pana in acest moment sa aduca la acelasi numitor decat 155.

Pentru a obtine mult dorita atestare a conformitatii produselor s-a infiintat in 2004, prin hotarare de guvern si organismul oficial care sa se ocupe de aceasta, Consiliul Tehnic Permanent pentru Constructii.

Firmele care obtin atestarea pentru produsele lor primesc marcajul CS ce reprezinta o etapa intermediara catre multdoritul marcaj CE, care permite circulatia libera a respectivului produs pe piata unica. Cererea de atestare este facultativa, insa cei care nu o obtin se autoexclud.

CTPC a avizat deocamdata numai 16 organisme ce pot verifica capacitatile tehnice ale producatorilor si mentinerea constanta a parametrilor produselor. Problema este ca daca o firma doreste atestarea unui produs ale carui standarde nu au fost inca armonizate CTPC nu poate sa-l evalueze.

Pe de alta parte, daca firmele producatoare nu afla din timp care sunt aceste sstandarde nu pot sa-si estimeze eventualele cheltuieli necesare implementarii unor tehnologii noi. De altfel, un alt impediment este si numarul mic de institute abilitate sa acorde dreptul de marcaj CS, cele 16 existente in acest moment fiind insuficiente.

Teoretic ar trebui ca fiecare judet sa aiba cel putin o astfel de institutie. Daca presupunem ca toate cele peste 2.000 de firme ce produc materiale de constructii ar solicita aceasta atestare, in timpul ramas pana in 2007, ar fi practic imposibil ca cele 16 organisme abilitate sa-si faca datoria. (C.G.)

Semnale de alarma

Marin Cristea (foto) este presedintele ARACO (Asociatia Romana a Antreprenorilori si Constructorilor).

Sesizand pericolul ca firmele sa nu inceapa in timp util demersurile de obtinere a atestarii care le- ar da dreptul sa-si inscriptioneze marcajul CS (care dupa integrare va deveni automat CE) pe produse, avertizeaza ca metehnele romanesti: "lasa ca mai e timp" sau "merge si asa", s-ar putea sa le fie fatale.

"In momentul acesta, cu toate ca nu mai este foarte mult pana la probabila integrare, mare parte dintre producatorii de materiale de constructii se comporta ca si cand aceasta atestare ar fi o gluma. O fi ea facultativa, insa cine nu o are nu va putea sa mai vanda nici pe piata din Romania o data ce vom fi parte a pietei europene.

O spun raspicat: cine nu- si va putea marca produsele cu CS si apoi cu CE va fi nevoit sa-si inchida portile. Consecintele vor fi negative si pentru constructori care vor fi nevoiti sa lucreze cu materiale din export. Pana la urma, e evident ca si economia in anssamblul ei va avea de suferit evident din cauza cresterii importurilor."