Doroftei a plecat in Canada dezamagit de felul in care a fost tratat in tara sa natala. Gica Popescu era dezamagit acum ceva vreme ca nu i se ofera nu stiu ce facilitati de investitii. Altul, nu mai stiu care, era dezamagit ca nu i s-a organizat un meci de retragere. Cantaretul x moare de foame si e dezamagit ca statul roman nu face nimic pentru el. Actorul y vrea o pensie viagera.
"Dupa cate am facut pentru tara asta...", spun toti intr-un glas.
Hai sa recapitulam. Unii au facut sute de mii, sau milioane de dolari, boxand sau jucand fotbal. Meritul lor, evident. Altii au cantat si au dansat pe la TVR sau aiurea pe vremea lui Ceausescu, traind in orice caz mult mai bine decat au facut-o parintii mei, care au muncit din greu, la randul lor. Acum, toti acesti oameni mai vor un beneficiu.
Pentru ca, spre deosebire de ceilalti romani, ei au facut-o "pentru tara". Si multumita unor expresii gretoase - de genul "sportul adevaratul ambasador al Romaniei in lume" - infiltrate in constiinta generala, romanul ii si crede. Si le plange de mila.
Pai nu stiu cum sa va zic, Doc, Merline, Licrimoane, Bursucule, Nutz, Codruta, SoSlow si toti ceilalti, poate nu stiati, dar Doroftei a muncit din greu pentru voi iar acum voi trebuie sa ii intoarceti serviciile. Un loc de munca bine platit, un titlu de cetatean de onoare al orasului Mizil, orice numai sa se simta bine omul asta istovit de atata munca patriotica.
Nu de alta dar noi nu muncim pentru tara ci pentru companii straine, adevarate lacuste capitaliste. Si oricum, chiar daca muncim pentru tara, nu ne putem ridica la valoarea unor oameni ca Popescu sau Doroftei, acesti adevarati ambasadori ai Romaniei in lumea larga.
