Responsabilitatea sociala, un concept abstract fluturat de straini pe la seminarii, s-a dovedit acum un fapt materializat in ajutoare de milioane de euro pentru sinistratii din zonele inundate. "Modul cum au reactionat companiile fara indoiala ca reflecta un anumit stadiu al dezvoltarii corporatiei.

Partial se face si pentru promovarea brandului, dar fiecare firma incepe sa inteleaga ca trebuie sa dezvolte in jurul firmei sale conceptul ca este o companie care reactioneaza", ne-a declarat Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania.

Adrian Izvoranu, directorul CPISC, un patronat al marilor angajatori, ne-a declarat ca marile companii nu fac donatiile pentru publicitate.

"Chiar le-am cerut sa ne transmita situatia ajutoarelor trimise in zonele sinistrate pentru ca sa facem o situatie la nivelul patronatului, dar ne-au raspuns ca nu doresc sa se faca publicitate acestui lucru, ca nu de asta au facut-o", spune Adrian Izvoranu.

Totusi, la nivelul CPISC (companii din petrol, gaze, ape minerale etc.), valoarea ajutoarelor trimise in zonele sinistrate a ajuns la 4,3 milioane euro.

Managementul ajutoarelor, deplorabil

Companiile donatoare considera ca problemele cele mai mari sunt la nivelul managementului ajutoarelor. Nu exista structurile si mecanismele prin care aceste donatii sa se faca mai eficient, considera Florin Pogonaru. "Ar trebui sa apara niste structuri care sa inceapa de la evidenta nevoilor si care sa reorienteze ajutoarele, iar daca vii cu bani, sa urmareasca felul in care s-au folosit banii.

E momentul sa se treaca in faza urmatoare, a culturii organizationale si a follow-up-ului, pentru ca, daca nu se transmite un mesaj puternic despre cum s-au folosit donatiile, se ajunge intr-o anecdotica ce ajunge sa blameze chiar sistemul", considera presedintele AOAR. Managementul ajutoarelor se face deplorabil, considera si Adrian Izvoranu.

"Am fost cu ajutoare la Bacau si ne-au spus ca n-au unde sa le puna, am auzit de primari care au refuzat camioane cu haine, ca n-au nevoie de vechituri". Intre companiile care au pus umarul la alinarea nenorocirii oamenilor se afla Petrom, cu ajutoare de 1,3 milioane euro, Rafo Onesti - 500.000 dolari, Petrom Service - utilaje, lucrari si energie electrica, Lukoil - 200.000 dolari, Enel - 280.

000 euro plus materiale electrice sI reparatii facute pe cheltuiala companiei, Romaqua (Borsec) 100.

000 de euro si tiruri de apa minerala, Carrefour - 4 camioane cu alimente, Impact - materiale de constructii in valoare de 2,2 miliarde lei, BCR - 9 tiruri cu apa si alimente, plus bani de la salariati, Alpha Bank - 1 miliard de lei vechi donatie, plus conturi in care se strang bani pana la 31 august, Orange - 200.

000 euro, Astra Asigurari - 30 la suta din primele incasate in iulie, august si septembrie, Connex - 100.000 de euro, Termoelectrica, impreuna cu Energoconstructia si ISPE care reconstruiesc o gradinita si reabiliteaza scoala din Gura Vaii, Posta Romana - 4 miliarde lei vechi printr-o emisiune speciala de timbre, Asociatia de Comunicatii prin Cablu - 100.000 dolari.