La inceputul acestei saptamani, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a initiat un control in judetele Bacau, Buzau, Braila, Galati si Vrancea pentru a verifica modul in care sunt depozitate si pastrate produsele alimentare destinate sinistratilor. In urma controalelor, inspectorii ANPC au depistat nereguli doar in localitati din doua judete Galati si Vrancea.

In Vrancea, punctele de colectare si distributie ajutoare au fost organizate la Vama Focsani si depozitele Statiunii de Cercetare Pomicola Focsani. Printre alimentele de aici s-a constatat si existenta unor conserve din fructe si legume fara nici un element de identificare, dar si 1.269 litri de apa minerala cu data durabilitatii minimale depasita din 3.10.2004.

In ceea ce priveste Galatiul, verificarile din 11 primarii comunale au scos la iveala paine, biscuiti si preparate din carne expirate. Astfel, la Primaria de la Liesti, inspectorii au retras 10 kg de malai, 3 kg de marmelada, mai multe pachete de biscuiti, paine mucegaita si 100 franzele necoapte.

La Primaria Piscu s-au gasit in stoc conserve de carne si 100 de bucati de franzela depozitate necorespunzator in saci de polietilena, painea fiind deformata, umeda si aplatizata. Si la Cosmesti au fost depistate 200 bucati de paine expirate, plus 2 kg de cascaval ce prezentau gust si miros modificate. (C. Dobre)

Finantele nu va acorda scutiri de TVA

In alta ordine de idei, Ministerul Finantelor Publice (MFP) nu va acorda noi scutiri de TVA pentru constructii civile, servicii si materiale de constructii necesare refacerii locuintelor si infrastructurii din zonele afectate de inundatii, informeaza AM Press.

Precizarea ministerului vine dupa ce mai multi intreprinzatori au solicitat facilitati fiscale mai mari pentru a investi in zonele calamitate. Reprezentantii MFP declara ca, daca vor fi acordate scutiri sau micsorari de TVA, vor fi incalcate angajamentele asumate de Romania in cadrul procesului de aderare la UE.

Ministerul nu va face nici deduceri din impozitul pe profit pentru sumele aferente sponsorizarilor mai mari decat cele practicate in prezent. Conform prevederilor legale, deducerea este intre 3 si 20% din impozitul pe profit.