Pe cine remaniem la "Coruptie"? (de Ada Stefan)

de     Romania Libera
Sâmbătă, 23 iulie 2005, 0:00


Disputele politice si mediatice referitoare la alegerile anticipate aproape ca s-au incheiat. Desi presedintele Traian Basescu crede in continuare ca premierul a sacrificat, prin renuntarea la "irevocabila demisie", sansa unei guvernari eficiente, presiunile venite din partea Uniunii Europene au fost mai puternice.

Oficialii de la Bruxelles ne-au recomandat sa tratam prioritar pregatirile pentru integrare, care ar fi fost mult incetinite o data cu declansarea anticipatelor si dizolvarea Parlamentului. Cu alte cuvinte, UE a pus punct, iar presa a etichetat momentul drept "joaca de-a anticipatele".
Aceeasi soarta risca sa o aiba remanierea. Adica perceperea ei tot ca o joaca sau toana politica.

Dupa cateva zile pline de zvonuri referitoare la o schimbare pentru imbunatatirea imaginii, premierul Tariceanu a raspuns senin unei intrebari privind remanierea: "NU!" Dupa cateva ore, insa, intr-o emisiune televizata a spus ca este totusi posibil sa propuna acest lucru, dupa ce va prezenta bilantul activitatii Executivului de la preluarea mandatului.

A mai sustinut ca, in cazul in care va schimba o parte din garnitura Guvernului, nu se va ghida dupa sondajele de opinie, ci dupa criteriul performantei in pregatirile de integrare europeana.

Dar s-ar putea, totusi, sa revina la schimbari de dragul imaginii, pentru ca Uniunea Europeana asteapta de la Guvernul Romaniei indeplinirea angajamentelor in trei domenii-cheie: justitie, economie si combaterea coruptiei.
La Justitie este doamna Macovei, care a dat suficiente dovezi ca vrea sa reformeze justitia si sa anihileze cat mai profund coruptia din magistratura. Dar, cum sistemul pe care vrea sa-l schimbe are o mare capacitate de autoaparare, insuccesele sale au fost si raman legate de ratarea anticipatelor. Adica indirect, tot de dl Tariceanu.
In ceea ce priveste economia, lasand la o parte portofoliul Industriei, unde mai mult este algoritm politic decat activitate performanta, un posibil vizat ar fi ministrul Finantelor, Ionut Popescu.

Din punctul de vedere al sondajelor de opinie, acesta este creditat de populatie cu cele mai putine voturi, din cauza masurilor impopulare induse de introducerea cotei unice: devansarea calendarului scumpirilor la energie electrica, termica si gaze, cresterea impozitelor pe dividende, pe castigurile de capital si dobanzi, majorarea TVA, reducerea unor cheltuieli bugetare si de personal.

Dar Ionut Popescu nu a facut altceva decat sa puna in practica politica fiscala a PNL, cu consecintele de rigoare. Introducerea cotei unice a fost punctul forte al liberalilor in campania electorala, adica deopotriva al premierului de astazi. Ca a fost o masura prea indrazneata pentru posibilitatile bugetare ale Romaniei asta este un fapt, dar nu i se poate reprosa numai ministrului de Finante.

Acesta putea doar sa nu accepte de la inceput provocarea portofoliului in conditiile date. Ca atare, o eventuala remaniere aici ar putea tine cont doar de schimbarea imaginii, pentru ca fondul, de care este raspunzator si dl Tariceanu, va ramane acelasi.
Ceea ce primul ministru pare ca a cam uitat este lupta impotriva coruptiei. Nu mai vedem sau nu mai auzim nimic de marii nostri corupti, in afara de salutarile trimise de Corneliu Iacobov din Monte Carlo. Guvernul Tariceanu i-a ramas dator electoratului care l-a ales cu topul marilor corupti de la nivel inalt. Mult mai folositor pentru democratie si normalitate decat orice remaniere.

Si, de altfel, singurul in stare sa demonstreze Occidentului ca am rezolvat si problema coruptiei institutionalizate. Aici Guvernul s-a dovedit neperformant. Pe cine va remania, in acest caz, premierul?



















19 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version