Telemobil, operatorul retelei de telefonie mobila Zapp, a lansat o cartela preplatita prin intermediul careia clientii pot avea acces la Internet. Pachetul Zapp Internet Express Card (ZIEC) include un modem Z010 si o cartela care ofera 40 ore de navigare pe Internet timp de 6 luni de la data activarii acesteia. Pretul pachetului este de 175 de dolari (fara TVA).

Dupa consumarea orelor de navigare pe Internet oferite in pachetul initial, utilizatorul poate alege una dintre cartelele preplatite cu credit de 10, 30 si 50 de dolari, care includ 7, 23, respectiv 40 de ore de navigare pe Internet si au o perioada de valabilitate de 2, 4 si 6 luni de la data activarii cartelei.

Accesul la Internet se face pe baza unui nume de utilizator si a unei parole, ce se gasesc pe fiecare cartela, sub o banda de secretizare.