Barbatul ucis de politistii britanici in metrou era un electrician brazilian, care se afla legal in Marea Britanie, conform Scotland Yard. Victima nu avea nici o legatura cu atentatele teroriste, iar familia sa si guvernul Braziliei cer acum dreptate.

Pe de alta parte, ancheta privind atentatele din Londra continua. Autoritatile au descoperit ca 2 dintre teroristii care au atacat capitala pe 7 iulie si o parte dintre cei care au incercat sa o atace pe 21 iulie au calatorit impreuna in Tara Galilor.

In plus, politistii au gasit in nord-vestul orasului un alt dispozitiv care ar fi trebuit sa explodeze saptamana trecuta.

Vestea uciderii unui presupus terorist in metroul din Londra a creat polemici privind dreptul politistilor britanici de a tinti direct spre capul suspectilor si nu spre corpul acestora.

Anuntul care a venit ulterior de la autoritati a socat insa. Cel ucis era un simplu electrician din Brazilia, nu unul dintre teroristii vanati. Barbatul avea 27 de ani si locuia legal la Londra de 3 ani.

Politistii britanici si-au exprimat regretul, dar tragedia nu a ramas fara ecou. Familia victimei o califica drept o cruda injustitie si cere dreptate.

Guvernul Braziliei se declara socat, iar ministrul de Externe, Celso Amorim, va calatori la Londra pentru a cere explicatii direct de la omologul sau britanic, Jack Straw.

Comunitatea araba din Marea Britanie afirma ca uciderea barbatului este o consecinta directa a faptului ca politistii britanici sunt trimisi in Israel pentru a invata cum sa previna atentatele sinucigase si primesc astfel permisiunea sa ucida din suspiciune.

Seful politiei londoneze, John Stevens, afirma insa ca metoda antrenamentului in zonele macinate de violente i-a invatat pe politisti ca singura metoda de a opri un kamikaze este sa-l ucizi inainte sa-si indeplineasca misiunea sangeroasa.