De ce nu ridic piatra (de Octavian Paler)

de Octavian Paler     Cotidianul
Marţi, 26 iulie 2005, 0:00


Ma grabesc sa precizez ca retinerile mele nu au la origine nici compasiune, nici vreo moralitate superioara. Pur si simplu, mi-a trecut prin minte o ipoteza care m-a obligat sa fiu prudent.

Vad ca din toate partile se arunca de cateva zile cu pietre spre un stalp al infamiei autohton pe care e scris numele d-lui Tariceanu. Usor comic, nu? Intr-o tara si, mai ales, intr-o politica in care exista numai caractere tari, de bronz, d-l Tariceanu si-a permis, se zice, sa dea dovada de o nepermisa slabiciune.

Intr-o tara si, mai ales, intr-o politica in care cuvantul e cuvant, si nimeni nu-si permite sa incalce nepedepsit aceasta regula sacra, d-l Tariceanu a indraznit sa se razgandeasca.

Intr-o tara si, mai ales, intr-o politica in care respectul pentru onoare e traditional, face parte din ceea ce am putea considera modul nostru curent de a gandi, d-l Tariceanu s-a dezonorat, se spune, iesind din rolul care i se atribuise in scenariul pus la cale inaintea marilor ploi.

Pietrele sunt insotite, bineinteles, de reprosuri. Multe si grele, cum se intampla atunci cand se aplica aceasta pedeapsa din vechime: linsajul prin lapidare.

Reprosuri in legatura cu care eu as evita sa ma pronunt, deocamdata, din doua pricini: nu-mi e foarte clar ce anume a determinat „razgandirea“ d-lui Tariceanu, iar a azvarli cu pietre fara sa fii sigur din ce motiv o faci mi se pare un gest cam stupid.

Se zice ca d-l Tariceanu e ezitant, slab.

Poate.

Se zice ca d-l Tariceanu nu mai e credibil.

Poate.

Se zice (asta spun khmerii portocalii) ca d-l Tariceanu nu mai e decat „un cadavru politic“.

Nu comentez.

Se zice ca d-l Tariceanu e inamorat de fotoliul sau de la Palatul Victoria.

Poate.

Nu lipseste nici acuzatia ca d-l Tariceanu ar fi „un tradator“.

Ma abtin.

Dar cate nu s-au zis? Si vad ca pietrele (indeosebi de o anumita culoare) curg in continuare, semn ca in Romania „ezitantii“, „fricosii“, „lipitii de scaun“ n-au nici o sansa sa scape de oprobriu. Suntem un popor rabdator, dar cu lipsa de caractere nu glumim. Cum apare o exceptie, punem mana pe pietre.

Ma grabesc sa precizez ca nu sunt un admirator al d-lui Tariceanu si ca retinerile mele nu au la origine nici compasiune, nici vreo moralitate superioara. Pur si simplu, mi-a trecut prin minte o ipoteza care m-a obligat sa fiu prudent. Poate ca d-l Tariceanu s-a saturat sa fie un executant sef, la dispozitia umorilor lui Traian Basescu, si s-a hotarit sa fie, in fine, seful Executivului.

Adica, sa-i comunice d-lui presedinte, cand se revarsa peste malurile Constitutiei: „Va rog sa retineti ca primul-ministru sunt eu!“ Poate ca d-l Tariceanu nu mai vrea sa fie o marioneta trasa de sfori de papusarul de la Cotroceni. Le lasa aceasta „placere“ celor din PD.

Poate ca d-l Tariceanu nu mai e dispus sa accepte o democratie in care Traian Basescu bate cu pumnul in masa: „Comanda la mine“.

Ipoteza mea nu e, desigur, decit o ipoteza. Dar, daca ea e valabila, eu, unul, inclin sa-l respect pe d-l Tariceanu pentru orgoliul regasit si sa-i urez noroc. Caci are nevoie. Clantaii de tip Boureanu vor sa fie ca Boc.

Sa ma explic. Nu ma socot un adversar „radical“ al lui Traian Basescu. Regret, fireste, ca avem la Cotroceni un papusar, nu un presedinte, dar, in ciuda asteptarilor inselate de pana acum, prefer sa sper ca exagereaza cei care sustin ca promisiunile lui Traian Basescu, din campania electorala, de a se bate cu „sistemul ticalosit“, au fost pura demagogie.

Poate si din nevoia de a crede ca Romania nu e blestemata, sunt, inca, optimist. Numai ca exista „cineva“ in Traian Basescu de care ma tem. Numele literar al acestui „cineva“ e Arturo Ui. De mai multe luni, ma gandesc ca „ascensiunea lui Arturo Ui trebuie oprita“, inainte de a fi prea tarziu.

Si cine s-o opreasca? Trepadusi ca Boc? Sau „ketmanii“ (asa ii numeau persii pe cei care spuneau turcilor doar ceea ce turcii doreau sa auda) care roiesc in jurul d-lui Basescu? Sau falsele voci „independente“ din presa?

Iata de ce zic: daca ipoteza mea e valabila, asa ceva n-ar putea fi decat de bun augur. Intai, fiindca Basescu e destul de inteligent pentru a nu juca pe fata impotriva lui Tariceanu. Scrasnind din dinti, va incerca sa se adapteze. Apoi, fiindca alunecarea liberalilor pe tobogan se va opri, ceea ce va mai reduce fumurile „partidului prezidential“, care e, de fapt, un balon umflat de Basescu.

In fine, dreapta ar putea dovedi, astfel, ca PSD nu e numele unei fatalitati.

Suficiente motive, cred, pentru a nu ma repezi sa azvarl si eu cu pietre in d-l Tariceanu. Astept sa ma dumiresc daca gestul sau e sau nu e una dintre acele zadarnicii zgomotoase si plictisitoare de care nu ducem lipsa in Romania „oficiala“.


















48 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri