Investitorii de pe piata de capital au inceput saptamana ceva mai relaxati. Volumele tranzactionate au fost, ieri, mai mici fata de zilele trecute, fapt ce a determinat si o scadere a lichiditatii. Valoarea totala a schimburilor de actiuni a insumat 9,3 milioane de lei, echivalentul a 2,6 milioane de euro.

Singurul indice care a reusit sa inchida sedinta la variatie pozitiva a fost BET, indicatorul celor mai performante zece titluri, care a crescut cu 0,4%. BET-C s-a depreciat cu 0,1%, iar BET-FI, cu 0,5%.

Titlurile petroliere si cele bancare au stimulat piata. Cele mai tranzactionate actiuni au fost cele ale Rompetrol Rafinare (RRC), 16,7 milioane de titluri, iar valoarea totala s-a situat la 1,6 milioane de lei.

Pretul unei actiuni a fost mai mare cu 1,7%, fata de cel din sedinta precedenta, inchizand la 0,0987 lei/actiune.

Compania petroliera urmeaza sa-si prezinte miercuri rezultatele financiare pe primul semestru 2005. Acestea se anunta a fi bune, fapt ce o face atractiva, sunt de parere brokerii. Actiunile Petrom (SNP) au suferit o usoara corectie negativa, de 0,6%, pana la 0,4700 lei/actiune. Volumul tranzactionat a fost relativ redus, de 724 mii actiuni, rulajul fiind de 340.788 lei. Un pachet de 490.

500 actiuni SNP a fost transferat printr-o tranzactie speciala, pretul unui titlu fiind de 0,4700 lei.

Ziua de ieri a adus actiunilor Bancii Transilvania (TLV) o crestere cu 1,8%, 0,8400 lei/actiune, in conditiile in care s-au transferat 1,6 milioane de titluri.

Si actiunile Bancii Carpatica (BCC) au inregistrat o apreciere de 1%, pretul ajungand la 0,5050 lei/ actiune.

S-au facut schimburi cu 834 mii de actiuni, la valoarea totala de 427,460 lei. Intermediarii spun ca este posibil ca Banca Carpatica sa ofere actiuni gratuite.

Singura societate de investitii neafectata de corectii negative a fost SIF 5 Oltenia, ale carei titluri s-au mentinut la pretul din sedinta de vinerea trecuta, de 1,3900 lei/actiune. doar 998 mii de titluri au fost tranzactionate, la valoarea totala de 1,3 milioane de lei. Celelalte patru actiuni financiare au inregistrat usoare scaderi.

Brokerii de la KTD Investment sunt de parere ca, in perioada urmatoare, „plasamentele in titluri financiare vor fi tot mai atractive“.

Ei spun ca SIF-urile au capacitatea de a genera profit, unul dintre argumente fiind iminenta privatizare a BCR si listarea ei la Bursa, stiindu-se ca societatile financiare detin pachete de actiuni la aceasta banca.

Intermediarii de la societatea mentionata mai cred ca investitorii in actiuni RRC, fie vor achizitiona, in continuare, aceste titluri, fie isi vor marca profitul, in functie de rezultatele financiare prezentate de companie.

Titlurile Petrom vor fi si ele in atentia pietei, mai ales ca BRD, care atrage, cu predilectie, fonduri straine, este suspendata de la tranzactionare, spun brokerii.