Juventus Torino vine sa joace la Timisoara cu Poli

de Bogdan Costea     Romania Libera
Joi, 28 iulie 2005, 0:00


Poli Timisoara a mai anuntat ieri o mare lovitura, dar nu e vorba de inca un transfer desi, se pare, inca doua achizitii sunt gata sa fie anuntate oficial, ci de organizarea unui amical care, cu siguranta, va aduce multi bani in buzunarele clubului: cu Juventus Torino, campioana Italiei!

Partida va avea loc miercurea viitoare, de la ora 21.45 (ora oficiala a meciurilor din grupele Ligii Campionilor...), si va prilejui probabil si un bun moment pentru prezentarea lotului lui Poli cu care va fi atacat eventul dupa-campionat in sezonul viitor! Din cate am inteles, Fabio Capello va veni pe Bega cu lotul complet, inclusiv cu Adrian Mutu.

Inainte de Juve, FC National

Numai ca, inainte de jocul cu Juventus Torino, Poli Timisoara va disputa vineri, pe stadionul "Dan Paltinisanu", un meci amical in compania formatiei FC National. Noua achizitie a clubului timisorean, Jonathan McKain, a precizat ca asteapta cu nerabdare sa-si revada fostii coechipieri de la FC National cu ocazia meciului dintre cele doua formatii.

"Meciul cu National cred ca va fi foarte frumos. Am multi prieteni pe acolo. Astept sa vad si eu pentru prima data suporterii, la meciul cu National. Sper sa faca un spectacol foarte frumos chiar de vineri si pot sa spun ca sunt nerabdator sa vad un stadion arhiplin", a spus McKain, transferul verii in fotbalul romanesc prin suma de circa un milion de dolari primita de bucuresteni.

Turnul Babel din Banat

In acest moment, Poli poate spune ca este o echipa multinationala cum nu mai exista in campionatul nostru, depasita (ca numar de fotbalisti, nu ca nationalitati) doar de FC National. Sarbul Ersin Mehmedovici, senegalezul Gueye Mansour, ghanezul Emmanuel Osei, australianul Jonathan McKain si venezuelanul Ricardo Paez spera sa poata pune umarul la castigarea primului titlu de catre Poli.
Ricardo Paez, sosit in aceasta vara la Poli, crede ca este prea devreme sa spuna daca Poli are sanse reale la titlu. "M-a ajutat foarte mult acest cantonament! Cred totusi ca mai avem nevoie de un joc sau doua inainte de inceperea campionatului. Este totusi mult prea devreme sa spunem daca ne putem bate la titlu. Trebuie sa incepem campionatul cu cat mai multe victorii si vom vedea pe parcurs.

Deocamdata, putem doar sa spunem ca avem o echipa foarte buna, care joaca foarte bine. Trebuie sa facem tot posibilul pentru a avea rezultate", a spus jucatorul


















68 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă