In urma semnarii acordului Astral Telecom, in cadrul legal referitor la accesul neconditionat la bucla locala, va promova, pe langa tehnologiile prezente in actualul portofoliu si platformele xDSL.

"Cu Romtelecom am avut o colaborare as putea spune excelenta in conditiile in care am gasit in managementul companiei deschiderea, flexibilitatea si profesionalismul necesar pentru crearea premiselor de care avem nevoie pentru a ne desfasura activitatea.

Am fost primul operator alternativ de servicii de telefonie fixa care a semnat acordul de interconectare cu Romtelecom in 2003 si acum, la doar doi ani diferenta, ne aflam printre primele companii care semneaza acordul de acces neconditionat la bucla locala.

Semnarea acestui acord ne permite extinderea operatiunilor comerciale oriunde in tara pentru a ne lansa serviciile de Internet, Date si Telefonie. Astfel Bucuresti, Timisoara, Arad, Sibiu, Oradea si Brasov sunt primele localitati in care vom lansa serviciile de Internet, Date si Telefonie pe suport xDSL.

Persoanele fizice si juridice aflate pana acum in afara zonelor acoperite de reteaua "traditionala" HFC a Astral Telecom vor putea beneficia de aceste servicii pana la sfarsitul acestui an.

In strategia de dezvoltare curenta vizam o crestere aditionala anuala a numarului de clienti de cel putin 10% in urma lansarii comerciale a serviciilor bazate pe platforme xDSL.

In acest moment ne concentram asupra crearii capacitatilor tehnice necesare oferirii unor servicii cel putin comparabile din punct de vedere calitativ cu cele pe care le oferim momentan in retelele noastre metropolitane HFC" declara Dinu Malacopol, CEO, Internet, Date si Telefonie, Astral Telecom.