Basescu – Tariceanu, divortul deceniului (de Pavel Lucescu)

de Pavel Lucescu     Cotidianul
Vineri, 29 iulie 2005, 0:00


Perfect adaptabil, Tariceanu a ajuns, usor-usor, sa respecte, in linii mari, toate datele sistemului forjat de regimurile care s-au perindat in ultimii cincisprezece ani. Agenda lui Basescu fusese, din start, setata altfel. Si la o cu totul alta viteza.

Nu cred ca se mai indoieste cineva de divortul dintre Basescu si Tariceanu. Inedit e ca demisia Monei Musca din Guvern si cea, anuntata, din functia de vicepresedinte al PNL il fac ireparabil. Onest vorbind, principalul motiv, invocat acum doua zile de Mona Musca in luarea deciziei de a parasi cele doua pozitii, exista de vreo doua saptamini. I-a luat cam mult timp.

Si nu stim sa fi criticat public ori sa fi dat macar vreun semnal, in tot acest timp, cum ca inconsecventa crasa a lui Tariceanu legata de jocul de-a demisia ar fi atins-o la principii. Realist vorbind, Mona Musca si-a dat demisia abia atunci cind gestul ei avea sanse maxime sa provoace consecinte, in divortul dintre Basescu si Tariceanu.

Ramine o necunoscuta, poate irelevanta, daca decizia ei urmeaza un plan discutat ca atare cu cei carora le slujeste. S-ar putea sa fi fost doar un gest facut la inspiratie. Important e ca face parte din cauza, iar asta e ceea ce ne intereseaza in primul rind. Cauza divortului dintre Basescu si Tariceanu e, simplu si la obiect spus, o evidenta nepotrivire de caracter politic.

Cei doi vad, inteleg si practica total diferit meseria de politician si, implicit, exercitiul puterii. Tariceanu e, in esenta, un birocrat. Pentru el, a exercita puterea inseamna a-i gestiona institutiile si a-i administra resursele, inclusiv cele umane. Intr-o tara normala, fara prea mari probleme, postul de premier i-ar veni manusa.

Democrat din fire, neconflictual si perfect adaptabil, Tariceanu a ajuns, usor-usor, sa respecte, in linii mari, toate datele sistemului forjat de regimurile care s-au perindat in ultimii cincisprezece ani. In principiu, acest lucru nu-i neaparat reprosabil si probabil ca, daca i-ai imputa-o actualului prim-ministru, s-ar arata, cel putin, nedumerit.

O data in plus, in conditiile in care, ca premier, el nu are de condus doar un aparat guvernamental, ci mai trebuie sa tina in echilibru, la nivel de Executiv, si o coalitie politica, cel putin, complicata. Si a facut-o pina acum destul de rezonabil. Dar nu-i cereti mai mult sau, mai rau, nu-i cereti si altceva.

De cealalta parte e Basescu, pentru care puterea e, in primul rind, un exercitiu de vointa, chiar de vointa personala. Pentru el, institutiile sint simple instrumente. Daca nu-i folosesc pentru a-si urma vointa, fie le ignora si cauta solutii de alta natura, fie intra in ele si le da forma, uneori strict conjuncturala, pe care si-o doreste.

Pentru Basescu, ideea de procedura e, mai degraba, un moft. Institutiile sint facute pentru a sluji vointei puterii. Daca nu slujesc nu sint bune, le schimbi sau le dai dracului. Aceasta e, in mare, filosofia puterii la Basescu.

Nimic nu l-a siciit mai mult, de la un moment dat, de cind si-a dat seama ca solutia conservarii puterii pe termen lung erau alegerile anticipate, decit nevoia de a parcurge anevoiosul drum al procedurilor pe care le presupune la noi declansarea acestora.

Si nimic nu a reusit sa puna capac nervozitatii prezidentiale, ale carei consecinte vizibile le traim in aceste zile, decit incapatinarea lui Tariceanu de a se agata de proceduri si de argumente care tin de inertia sistemului pentru a le face aproape irealizabile. Mai ales ca, intre timp, pentru Tariceanu functia de premier capatase deja iz de drog.

Intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tirziu, aici s-ar fi ajuns oricum. Divortul era iminent, dar nu obligatoriu, intr-un termen anume. S-a intimplat mai repede, pentru multi, poate, prea repede, pentru ca agenda lui Basescu fusese, din start, setata pe viteza maxima.

Cind cistigi chinuit si aproape incredibil, din turul doi, presedintia tarii pentru ca ai promis, in extremis, razboiul total cu „sistemul ticalosit“, nu-ti prea da mina sa o lalai. Si cind puterea nici nu-ti prea sta la indemina pentru ca se bazeaza pe o majoritate parlamentara si guvernamentala supusa capriciilor unor partide de trei-cinci procente, chiar ca-ti cam vine s-o tai din prima.

Si cind, ca sa nu-ti mai priasca nimic, te trezesti, dupa citeva luni, cu un premier care crede ca toate se pot face si cu vorba buna, nu-ti ramine decit sa bagi divort.



















34 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version