Privatizarea fotbalului prin metoda Maradona (de Dan Bucura)

de     Adevarul
Sâmbătă, 30 iulie 2005, 0:00


De ani buni, fotbalul romanesc a ramas in ofsaid si se incapataneaza sa nu intre in randul lumii. Echipele de fotbal sunt scoase una dupa alta la mezat, iar patronii de cluburi, bine pitulati in actele de proprietate, se schimba mai ceva ca jucatorii dintr-o echipa de hochei.

Cel mai edificator exemplu este cel al proaspat retrogradatei Craiova, unde Adrian Mititelu si Dinel Staicu si-au pasat intre ei dreptul de proprietate al echipei de parca ar fi schimbat mingi pe un teren de tenis. Rezultatul confruntarii celor doi potentati locali a fost usor de inchipuit.

Echipa a zburat din Divizia A si zecile de mii de suporteri merg la matineu sa-si sustina favoritii care se bat acum parte-n parte cu adversari din Vanju Mare, Mioveni sau Plopeni. In schimb, cei doi smecheri si-au satisfacut pe rand orgoliul de a-l faulta fiecare la buzunar pe celalalt, macar o data pe sezon.

Mai toti proprietarii din fotbalul autohton cumpara echipe sa fie, sa se gaseasca la casa omului. Si vanzarea in sine a echipelor ramane intr-o ceata groasa.

In principiu, dreptul de proprietate asupra unui club presupune detinerea a patru mari "active", pe care nici un patron din Romania nu a reusit sa le colecteze: terenul de joc, lotul de jucatori, brandul clubului si restul logisticii, unde intra instalatia de nocturna, vestiarele si anexele. Privatizarea fotbalului mioritic s-a facut dupa acelasi calapod ca si cea din industrie.

Smenurile, potlogariile, cumetriile si practicile de tip maradona - dupa cum sunt denumite in argou diversele scenarii prin care sunt pacaliti clientii naivi - au fost rapid scoase la inaintare. S-au aplicat metode alambicate, de pe urma carora sa se aleaga fiecare dintre cei care s-au aciuat de-a lungul vremii pe langa club, cu cate-o ciozvarta.

Exact ca in asocierile in care fiecare a venit cu cate ceva si s-a pus de-o afacere, si in fotbal a functionat metoda incropelii. Asa se face ca stadioanele au ramas aproape toate in parohia primariilor, jucatorii sunt legati ca sclavii, prin contracte de finantatori, iar brandul echipelor se imparte intre persoane fizice sau juridice pe care mai nimeni nu le stie.

Or, blazonul si vitrina cu trofee, ca si istoria cluburilor sunt greu de facut juma-juma. Prin privatizarea fotbalului romanesc, suporterii au devenit niste simple papusi de paie cu dreptul de a suferi pe stadion la infrangeri si de a-i aclama pe finantatori la victoriile chinuite. In timp si-au pierdut si acest drept, o data cu protestele lor au inceput sa-i deranjeze pe proprietari.

Din loja de lux a lui Gigi Becali s-a dat verde la batut spectatori. De aici si pana la ideea ca meciurile se pot juca si fara suporteri nu a mai fost decat un pas. Multi dintre greii fotbalului romanesc ar accepta si maine ca echipele lor sa joace cu portile stadionului inchise, intrucat nici unul nu este dependent de banii incasati din bilete.

Meciurile sunt mai mult spectacole de gladiatori, menite sa-i distreze pe "imparatii" sportului rege, sa-i faca sa se ia peste picior unul pe altul sau sa-si plateasca polite restante din afaceri mai vechi.

Frustrat ca nu are nici un cuvant de spus in privinta destinului echipei favorite si haituit de bodyguarzii patronului, venit la stadion ca sa faca figuratie, suporterul de rand are o singura refulare: violenta. Mai gaseste cateva sute ca el si impreuna vandalizeaza tot ce le iese in cale.

O zi mai tarziu, dupa ce infiereaza cu manie proletara gestul "huliganilor", care l-au lasat fara scaune in stadion, patronul echipei face apel catre primarie sa-i puna altele noi. Are tot dreptul din lume, pentru ca, in fond, stadionul nu este al lui si nici nu-l va capata prea curand. Asa ca din banul public se drege busuiocul si toata lumea e multumita.

Asta, pana la urmatoarea refulare a suporterilor, cand scenariul se repeta. Modelul brevetat de Real Madrid, prin care fanii echipei pot cumpara actiuni la club, functioneaza de minune in Occident. Omul vine pe stadion atat pe post de sustinator, cat si de coproprietar si are sentimentul ca se implica activ in destinul echipei sale.

Transferata in peisajul fotbalului romanesc, aceasta situatie ar fi de neconceput. Asta ar insemna ca cineva sa le ceara socoteala marilor granguri cu privire la vanzarea jucatorilor, la transferul banilor din contul clubului sau chiar sa aiba pretentia sa-si arunce un ochi in actele societatii din spatele echipei.

Or, asemenea transparenta e de neimaginat intr-o tara in care pana si infiintarea Federatiei de Fotbal s-a facut pe sest, cu transparenta zero.















53 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică