Lista neagra a firmelor fantoma

de     Ziua
Sâmbătă, 30 iulie 2005, 0:00


Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) va intocmi o "lista neagra" a firmelor inactive, care nu vor mai avea dreptul sa emita facturi, facturi fiscale, alte documente sau formulare tipizate cu regim special pentru livrarile de bunuri si/sau prestarile de servicii efectuate catre alta persoana. "Din lista neagra a ANAF privind firmele inactive vor face parte si firmele - fantoma.

Practic, firmele din aceasta lista nu au valoare juridica, nu exista pentru noi", a declarat, ieri, purtatorul de cuvant al ANAF, Dorin Tiganas. El a precizat ca orice agent economic care primeste facturi de la aceste firme trebuie sa stie ca respectivele documente fiscale nu vor fi deductibile si nu vor produce nici un efect fiscal.

Prevederile referitoare la aceasta lista neagra sunt cuprinse intr-un ordin al presedintelui ANAF privind stabilirea conditiilor pentru declararea contribuabililor inactivi, ordin care se afla in faza de publicare in Monitorul Oficial, a aratat purtatorul de cuvant al ANAF.

Conform acestui ordin, vor fi declarati inactivi contribuabilii care "indeplinesc" una din urmatoarele trei conditii - se sustrag de la efectuarea controlului fiscal sau vamal prin nedeclararea domiciliului fiscal sau a sediilor secundare, respectiv prin declararea de date de identificare a domiciliului fiscal sau a sediilor secundare care nu permit organului fiscal si/sau vamal sa identifice

domiciliul fiscal sau sediul secundar; organele fiscale sau organele vamale au constatat ca nu functioneaza la domiciliul fiscal sau sediile secundare declarate; au achizitionat facturi fiscale sau alte formulare cu regim special personalizate dupa data de 1 ianuarie 2005 si nu au depus declaratii fiscale ulterior acestei date.

Pe perioada in care este declarat inactiv, contribuabilului ii sunt aplicabile procedurile de administrare fiscala referitoare la gestiunea, controlul si colectarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat.

De la data declararii starii de inactivitate, contribuabilul nu mai are dreptul de a emite facturi, facturi fiscale sau alte documente sau formulare tipizate cu regim special pentru livrarile de bunuri si/sau prestarile de servicii efectuate catre alta persoana.

Documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv, deci cu incalcarea acestei interdictii, nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal.


















45 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă