Noile compensate

de     Ziua
Sâmbătă, 30 iulie 2005, 0:00


Medicii vor prescrie, de la 1 august, medicamentele compensate si gratuite sub forma denumirii comune internationale (DCI), precizand concentratia si forma de prezentare farmaceutica, informeaza Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS).

Astfel, pe retete nu vor mai aparea denumirile comerciale ale medicamentelor, iar pacientii vor putea alege, daca vor dori, intre mai multe produse diferite, dar care au la baza aceeasi substanta activa si sunt echivalente din punct de vedere al actiunii terapeutice.

Pacientii vor putea solicita farmacistilor informatii despre preturile medicamentelor disponibile corespunzatoare denumirii comune internationale prescrise de medic.

Asiguratul va putea opta fie pentru produsul de baza, (cel mai ieftin) care se vinde la pretul de referinta si este compensat in proportie de 50, 90 sau 100% (in functie de sublista de medicamente compensate pe care este inscris acest produs), fie pentru un produs mai scump, caz in care va suporta diferenta fata de pretul medicamentului de baza.

Astfel, in loc de aspirina, medicul va scrie pe reteta, acid acetil salicilic. Conducerea CNAS sustine ca este falsa afirmatia conform careia produsele de baza sunt mai proaste deoarece sunt ieftine. Pe listele de compensare nu sunt admise ca produse echivalente decat acele medicamente pentru care exista studii temeinice ce dovedesc ca efectul lor terapeutic este acelasi.

In plus, farmaciile au obligatia contractuala sa aiba produsele de baza (cele mai ieftine) printre medicamentele echivalente. In cazul in care medicamentul dorit de asigurat nu exista in farmacie, aceasta are obligatia de a-l aduce in raft, la cererea pacientului, in termen de maximum 12 ore (pentru bolile acute si subacute) sau de 48 de ore (pentru bolile cronice).

Prin exceptie, este admis ca medicul sa prescrie direct denumirea comerciala a unui medicament pe reteta in cazurile justificate medical (spre exemplu, daca pacientul nu suporta medicamentele echivalente). Justificarea va trebui insa inscrisa in fisa medicala a pacientului.

Noul sistem de prescriere va largi accesul asiguratilor la medicamentele compensate si gratuite, deoarece in cazul bolnavilor cronici se renunta la plafonul valoric al prescriptiei, pentru sub-listele A (compensate 90%) si C (100%). Medicii vor putea face lunar o singura prescriptie de maxim patru medicamente de pe sub-lista A, pentru fiecare pacient.

Pentru medicamentele aflate pe sub-lista C se va putea face lunar o singura prescriptie, cu maxim trei medicamente, pentru fiecare boala in parte a pacientului. Pentru medicamentele de pe sub-lista B (compensate 50%) se pastreaza plafonul valoric total al prescriptiei lunare de 300 de lei noi (3.000.

000 de lei vechi), dar pentru anumite medicamente specificate in sub-lista se admite depasirea acestui plafon. Numarul maxim de medicamente compensate de pe aceasta sub-lista ce pot fi prescrise lunar este de trei.Pentru beneficiarii de gratuitati prevazuti in legi speciale, orice prescriptie de medicamente de pe cele trei sub-liste va fi compensata integral, la pretul produselor de baza.

Pentru medicamentele imuno-supresoare utilizate dupa transplanturi compensarea va fi de 100% din pretul de vanzare cu amanuntul.

Totodata, in alte situatii complexe cu risc crescut de handicap major sau de pierdere a vietii, numarul de medicamente prescrise lunar si plafoanele valorice vor putea fi depasite, dar numai cu acordul scris al comisiilor de specialitate ale Ministerului Sanatatii sau al Agentiei Nationale de Transplant.

Lista bolilor cu transmitere sexuala pentru care se acorda medicamente compensate 100% a fost completata cu doua afectiuni, gonoreea si infectia cu chlamidia, a caror incidenta a crescut substantial. Pana acum, doar tratamentul sifilisului era compensat integral la pretul de referinta al medicamentelor.

Medicii vor putea prescrie pe aceeasi reteta medicamente din subliste diferite, dar farmaciile vor tine distinct evidenta acestora. Aceasta regula va intra in vigoare intr-un termen de 90 de zile, timp necesar producerii unui nou tip de reteta.

Un medic care a prescris unui pacient medicamente compensate sau gratuite intr-o luna nu va putea recomanda altui medic o asemenea prescriere pentru acelasi pacient.


















46 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri