Daca prim-ministrul nu demisioneaza, daca anticipatele se indeparteaza, daca nici remanierea nu se intrevede, atunci e buna si demisia unui singur ministru. La rigoare, nu e si asta o remaniere?

Cam asa se prezentau lucrurile in momentul demisiei dnei Mona Musca. Erau sperante, caci si tanarul Ionut Popescu se arata destul de ostil prim-ministrului Tariceanu, refuzand sa contrasemneze o ordonanta de Guvern. Daca Guvernul nu demisioneaza in bloc, atunci se poate si in rate.

In fond, dl prim-ministru Tariceanu a facut greseala de a gandi cu glas tare: imi dau demisia, nu-mi dau demisia, mi-o dau, e irevocabil, renunt. Daca era un pic mai atent, facea toate aceste manevre verbale in gand si lucrurile ar fi fost OK.

Si n-ar mai fi avut nici cei sapte contestatari ai sai din partid pe ce sa-si intemeieze votul de neincredere.

In Romania, sau poate si-n alte tari si nu stiu eu, un partid nu e un monolit, in schimb exista persoane cu nostalgia monolitului. Asa se face ca exista pesedisti in PD, pedisti in PNL, pesedisti in PNL s.a.m.d.

Acestia ar fi mai multumiti de un partid care sa fie si cu unii si cu altii, ca sa nu se supere nimeni. Plus ca marile afaceri asa se fac, impreuna.

Exista o varianta a jocului de sah in care fiecare jucator are intre piesele sale un pion al adversarului.

In politica, pionul adversarului strecurat in randurile unui partid se dezvaluie la un moment dat. Si atunci o face, desigur, motivandu-si miscarea in modul cel mai principial si mai convingator, incat cei care nu stiu despre ce este vorba sunt inclinati chiar sa verse o lacrima de admiratie.

Dar aici se pricepe cel mai bine presedintele, si asta inca de pe vremea cand nu era inca nici macar candidat. Lacrimile domniei sale dadeau adevarate semnale celor din jur.

Cu lacrimi a fost scos din ringul politic dl Stolojan, fara lacrimi a reaparut sa salveze situatia politica, asa cum altadata un anume Silvester Andrei, miner fruntas pe ramura, salva... abatajul intr-o poezie de A. Toma, clasicul proletcultismului romanesc.

In urma cu vreo opt ani, dl Traian Basescu dadea semnalul pentru dezintegrarea unei coalitii democrate aflate la guvernare. Azi, domnia sa zice ca face totul ca sa o mentina pe aceea de la putere. Sigur, acum se afla in pozitia cea mai inalta in stat si are alte reactii.

Dar cei din pozitia de atunci a dlui Basescu isi fac si ei datoria. Mai o demisie principiala, mai un refuz de a semna ceea ce de obicei se semneaza, si criza se pune incet-incet pe roate. Unii ar putea crede ca din criza dai direct in anticipate.

Dai, probabil, dar nu mai esti chiar atat de sigur ca acum doua luni ca ele vor iesi asa cum ai scontat. In fine, criza de acum nu poate sa nu evoce, pentru mine, antipatia fundamentala, funciara, pe care PCR o avea pentru partidele "istorice". Ghilimelele apartin epocii comuniste.

Membrii acestora erau vinovati cu totii: unii trasesera in tarani, inca inainte de a se fi constituit ca partid, altii in mineri, cu totii se imbogatisera pe spinarea poporului muncitor. De ai zice ca erau pesedistii de azi, cei din PSD, dar si cei din PD, PNL, UDMR etc. In fond, PNT-ul a cam disparut, PSDR-ul a disparut, mai e PNL-ul. La treaba, tovarasi!

Cei care se tem ca n-o sa avem anticipate sa fie linistiti. Ele au si inceput sa se vada la orizont. E drept, Guvernul n-a demisionat in totalitate, dar intr-o buna zi s-ar putea ca dl Tariceanu sa fie singur in sala de sedinte.

Pana una-alta, am trait sa auzim ca un ziarist bulgar s-a intrebat de ce se considera ei, bulgarii, inaintea Romaniei, remarcand faptul ca la noi s-a evitat ceea ce la ei se intampla, adica anticipatele.