Cristian Badilita a studiat limbi clasice (greaca veche si latina) la Bucuresti. Apoi si-a luat doctoratul la Sorbona, iar acum, dupa nici zece ani de activitate editoriala si publicistica, este cel mai cunoscut tanar savant al nostru.

Cartile publicate de Badilita sunt numeroase. Spatiul acestei rubrici s-ar epuiza numai cu citarea lor.

Tanarul savant stie doua limbi vechi, dar cand scrie are limba proprie despicata in doua. Stilul eruditiei patrologice ar fi un spic. Pamfletul ar fi celalalt.

In stilul (spicul) pamfletar, Badilita are si talentul de a da cu bata in balta. Recent, pe 26 iulie 2005, in "Adevarul literar si artistic", il cearta rau de tot pe Nicolae Manolescu ca si-ar fi descoperit o precara vocatie teologica comentand "accidentul nefericit de la Tanacu".

Nici vorba de asa ceva. Nicolae Manolescu comentase crima de la Tanacu in "Romania literara" din 13-19 iulie 2005.

Tinea, acolo, sa atraga atentia ca moda sfintirii diferitelor monumente, sedii politice si altor locatii laice, precum si senzationalismul ignar al presei pe marginea unor subiecte paranormale ar putea avea o legatura cu mentalitatea celor care, la Tanacu, au "asistat" crima ce, apoi, a devenit principalul subiect al jurnalelor si telejurnalelor.

Nicolae Manolescu nu facea nici un pas pe domeniul teologiei. Se pastra, prudent, in zona observatiei sociale, morale si mentalitare. E foarte posibil ca intre fenomenele conexate de editorialistul "Romaniei literare" sa nu fie nici o legatura. In fond, esecuri tragice ale practicilor exorciste vor fi existat si inainte de Gutenberg.

Badilita, insa, nu vrea sa vada ce e de vazut. Scopul lui pare a fi acela de a da o lectie. Cui? Cui altcuiva daca nu unei personalitati de prim plan? Ce lectie ar mai fi fost aceea care l-ar fi avut ca material didactic pe necunoscutul X de la ziarul Y?

Culmea orbirii pamfletarului este vizibila cand recitesti editorialul lui Nicolae Manolescu din punctul de vedere al teologului Badilita.

Dai peste urmatoarea fraza: "Anual ierarhii Bisericii ortodoxe scot la iveala moastele diversilor sfinti inselandu-si (s.n. I.B.) credinciosii pe care-i determina sa creada ca niste mumii sunt capabile a-i vindeca de scabie ori de alte boli". Cum adica "inselandu-si credinciosii"?

E limpede ca de scabie nu scapi rugandu-te moastelor Sfintei Paraschiva. Dar alte boli au fost vindecate in urma unor pelerinaje la locurile sfinte. Sunt mii de cazuri bine documentate. Poate zeci de mii.

Cum? De ce? Nu stim. Medicina moderna nu stie explicatia. Sa nu uitam, insa, ca medicina moderna nu are mai mult de 200 de ani. Ea, medicina stiintifica de azi, nu are explicatie nici despre efectele curative ale medicinei nestiintifice de ieri. Paracelsus vindeca de ciuma. Cum? Habar n-avem.

Ne aflam, cu aceste vindecari asa-zis miraculoase, pe terenul teologiei? Badilita nu ia in seama acest pasaj din articolul lui Manolescu. Ar insemna ca nu-i recunoaste nici o implicatie religioasa.

Si totusi! Pe ce teren ne aflam? Vindecarile asa-zis miraculoase inregistrate la Lourdes, de pilda, tin de medicina ori de religie?

N-am sa dau nume, dar vreau sa relatez un caz. Un prieten, bun cunoscator al tehnicilor orientale de meditatie, s-a imbolnavit. Doctorii i-au zis in clar: "Cancer". Amicul meu si-a procurat din Japonia niste cristale si si-a intensificat sedintele de meditatie. Azi, doctorii ii spun: "Poate ne-am inselat noi. Esti sanatos".

Stim noi cu adevarat ce e sanatatea? Stim ce e boala? Stim, da, sa tratam efecte. Dar cauzele? Pot avea bolile cauze psiho-spirituale? Daca da, si tratamentele pot fi psiho-spirituale, nu-i asa?

Cazul de la Tanacu a ramas in urmarile sale penale. Daca nici un savant precum Cristian Badilita n-a stiut altceva decat sa duca tanacologia inspre atacul la persoana si inspre cearta, ce sa mai asteptam de la jurnalistii care azi dau pe pagina intai reportaje despre exorcisti de succes, iar maine scriu despre alti exorcisti ca ar fi unelte ale diavolului?

Concluzia ar fi al dracului de simpla: poate ca ne meritam si exorcistii pe care-i avem.