"As caracteriza politica nucleara de astazi a SUA drept imorala, inutila militar si extrem de periculoasa. Riscul unei lansari atomice accidentale este inacceptabil de mare."

Aprecierile vin din partea unui inalt responsabil american care a avut drept de decizie in privinta utilizarii armei nucleare, Robert S. McNamara.

Comentariul „Apocalipsa, in curind” a fost publicat in ultimul numar al revistei "Foreign Politics".

Fostul secretar al Apararii din Statele Unite, participant la criza din Cuba in echipa fostului presedinte John Kennedy, vorbeste despre modul extrem de superficial in care se lua decizia privind un atac nuclear.

Procedura din perioada Razboiului Rece a fost pastrata, in linii mari, si astazi.

Doua minute de gindire pentru un atac nuclear

„In perioada cit am fost secretarul Apararii, comandantul US Strategic Air Command (SAC) purta cu el o valiza, 24 de ore din 24, indiferent unde se afla.

Telefonul lui era pe o linie directa cu comandamentul din subsolul muntilor Cheyenne, din Colorado, si cu presedintele SUA, indiferent unde s-ar fi aflat. Ordinul era sa raspunda la acel telefon nu mai tirziu de al treilea apel.

Daca i se spunea ca rachete balistice sint in drum spre SUA, avea intre doua si trei minute sa decida daca alarma este valida sau falsa si cum ar trebui sa raspundem militar noi.

Comandantul mai avea 10 minute sa informeze si sa se sfatuiasca cu presedintele SUA. Presedintele trebuia sa se consulte cu trei dintre cei mai apropiati consilieri si sa ia decizia: raspundem sau nu nuclear”.

La un pas de Apocalipsa

Robert S. McNamara povesteste ca omenirea a fost la un pas de catastrofa in 1962. Invazia americana asupra Cubei ar fi putut provoca un razboi nuclear cu consecinte devastatoare.

Mc Namara povesteste: „In 1992 (30 de ani de la incident), l-am intrebat personal pe Fidel Castro daca i-a recomandat lui Hrusciov sa foloseasca arma nucleara asupra SUA.

Castro mi-a replicat: «Eram pregatiti sa platim pretul disparitiei noastre ca tara. Da, am fost de acord ca sovieticii sa foloseasca arma nucleara. Daca tara dvs. ar fi fost in aceeasi situatie, gata sa fie invadata, cred ca si dvs. ati fi recomandat acelasi lucru»".

In razboiul atomic nu exista invingatori

Robert S. McNamara, la cei 99 de ani ai sai, sustine o campanie acerba de limitare a doctrinei de utilizare impulsiva a armelor nucleare.

Namara a acceptat sa faca un film senzational („The fog of the war”, http://www.sonyclassics.com/fogofwar/ ) in care povesteste cu lux de amanunte cit de aproape sintem si astazi de un dezastru nuclear.