Iliescu - cu biliardul, Basescu - la dans

Vacantele presedintilor

de Laura Gafencu     Evenimentul Zilei
Vineri, 5 august 2005, 0:00


Dupa un an de atentate teroriste, decizii importante, petitii si crize politice, presedintii statelor lumii pleaca in concediu. Luna august a fost preferata atat de cei mai puternici oameni din lume: George W. Bush, Tony Blair si Vladimir Putin, cat si de presedintele Traian Basescu.

Liderii politici ai planetei fug de lumea dezlantuita. Departe de ochii presei, ei vor sa petreaca in liniste alaturi de familii.

Cei trei presedinti pe care Romania i-a avut dupa 1990 au preferat ca in scurtele vacante de vara sa ramana in tara, alaturi de familii. Nici unul dintre ei nu a plecat peste hotare atunci cand a vrut sa se relaxeze.

Locul preferat de vacanta al lui Ion Iliescu a fost, in toti cei 11 ani cat a condus Romania, resedinta de la Scrovistea. In fiecare vara si iarna, Ion Iliescu si-a petrecut concediile acolo.

Fostului presedinte ii placea foarte mult locul pentru ca ofera liniste si confort, departe de ochii presei. Potrivit unor apropiati ai lui Ion Iliescu, atunci cand se ducea la Scrovistea, acesta renunta la costume si purta doar tinute sport, respectiv, blugi si tricouri cat mai lejere.

Iliescu, asul biliardului
Una dintre activitatile preferate ale lui Ion Iliescu in concediu era biliardul, un joc la care fostul presedinte e foarte bun. Multi lideri din PSD, mult mai tineri, erau adesea „umiliti” de Ion Iliescu.

O alta destinatie de vacanta a fostului lider PSD era statiunea Neptun, unde pe vremea cand era presedinte statea la vila special amenajata pentru sefii de stat.

In pauza dintre mandate, cand a fost in opozitie (1996-2000), Ion Iliescu se mai ducea la Olanesti, in judetul Valcea. Acolo s-a intalnit odata cu fostii lideri taranisti Ion Diaconescu si Gabriel Tepelea, care pe vremea aceea erau personaje importante in conducerea tarii.

Constantinescu rezolva crizele CDR de pe malul marii
Nici Emil Constantinescu nu a plecat din tara cand a fost presedintele Romaniei. Dar din cauza situatiilor de criza care erau la ordinea zilei in timpul mandatului sau (1996-2000), Emil Constantinescu nu apuca niciodata sa stea in concediu mai mult de doua-trei zile.

Si el prefera litoralul romanesc, in speta statiunea Neptun, unde locuia la una dintre vilele de protocol, alta decat cea pe care o folosea Ion Iliescu. De cele mai multe ori insa, chiar si in vacante, Emil Constantinescu avea tot felul de intalniri cu liderii partidelor din coalitia CDR-USD-UDMR, care veneau special la mare pentru a obtine sprijinul presedintelui in diverse probleme.

O alta destinatie favorita de vacanta a lui Emil Constantinescu era Castelul Pelisor de la Sinaia. Fostul presedinte a luat-o si el de cateva ori pe urmele lui Ion lliescu, petrecandu-si timpul liber la resedinta de la Scrovistea.

Basescu a jucat „Perinita”
Actualul presedinte, Traian Basescu, nu se da nici el in vant dupa vacantele in afara granitelor tarii. Profitand de faptul ca in luna august are agenda mai libera, seful statului si-a luat doua saptamani de concediu, pe care le petrece la mare si in Bucovina.

Traian Basescu se afla acum la Neptun, unde este cazat la o vila de protocol. In fiecare seara poate fi vazut impreuna cu sotia sa Maria, fiica Ioana si sotul acesteia, Bodo, la terasele din statiune. Locul preferat al lui Traian Basescu este terasa Ciresica, din Olimp.

La sfarsitul saptamanii trecute, seful statului a fost prezent in fiecare seara la Ciresica, unde a petrecut alaturi de familie si de cativa prieteni apropiati.

Imbracat intr-o tinuta lejera, seful statului a dansat cu sotia pe muzica lui Gil Dobrica, unul dintre interpretii sai favoriti, dar a si jucat Perinita alaturi de oameni simpli si de ansamblul folcloric de la Ciresica.
Gil Dobrica i-a facut o dedicatie „speciala” lui Basescu, interpretand „Corul vanatorilor”, aluzie la marea pasiune a oponentului sau politic, Adrian Nastase. Basescu s-a pozat cu toti cei care, aflati la terasa, au dorit sa aiba amintirea unei seri petrecute la mare cu presedintele Romaniei.

Ca sa nu intre in monotonie, zilele acestea Traian Basescu a schimbat terasa. El a fost si la Amfiteatru, unde i-a cumparat un buchet de trandafiri sotiei sale si a invitat-o la dans. Familia prezidentiala a stat in mijlocul oamenilor si a petrecut pana aproape de miezul noptii.

De la mare, Traian Basescu va pleca pentru cateva zile in Bucovina, unde va face probabil turul manastirilor. Totusi, daca situatia o va cere, seful statului a anuntat ca-si va intrerupe concediul si va reveni la Palatul Cotroceni.

Liderii lumii fug de lumea dezlantuita
August pare a fi in acest an luna preferata de liderii lumii pentru concediu. Principalii actori politici ai planetei au preferat sa petreaca vacante linistite, departe de lumea agitata.

Vacantele liderilor lumii seamana in mare masura cu cele ale oamenilor simpli, iar in acest an cuvantul de ordine pare a fi „relaxare in sanul familiilor”. In schimb, cadrul este obligatoriu unul de vis, la care se adauga, mai ales in actualul context international, dominat de atentate teroriste, masuri exceptionale de securitate.

Cel mai puternic om din lume, George W. Bush, a plecat in acest an la ferma sa din Crawford (statul Texas), intr-una dintre cele mai lungi vacante din istoria Casei Albe. El se va relaxa alaturi de familie, timp de o luna si o saptamana. Seful administratiei de la Washington va reveni la Casa Alba abia dupa Ziua Muncii, care va fi sarbatorita pe 5 septembrie.

Aceasta este cea de-a 50-a vizita pe care George W. Bush o face la ferma sa din Texas. Acolo este locul unde presedintele SUA isi gaseste linistea si isi incarca bateriile pentru tot anul. In Texas, seful administratiei de la Washington este mai tot timpul imbracat in tinute lejere si nu se sfieste sa lucreze cot la cot cu cei care se ocupa de intretinerea fermei sale de 16 hectare.

Putin a renuntat la vanatoare
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a renuntat si el in acest an la petrecerea vacantei in statiuni aglomerate si chiar la partidele de vanatoare, una dintre marile sale pasiuni. El a preferat sa-si petreaca vacanta la resedinta sa de vara, Bocarov Rucey din Soci, statiune de pe malul rusesc al Marii Negre.

Putin a imbinat utilul cu placutul. A profitat de vacanta si a avut cateva intalniri mai mult sau mai putin oficiale. Una dintre ele a fost o intrevedere „informala” cu premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, pe care l-a invitat la resedinta sa de vara pentru a discuta despre petrol si despre politica Turciei fata de Irak.

In timp ce sotii lor puneau lumea la cale, cele doua prime-doamne au facut turul proprietatii si au participat la un banchet.

Secretomania lui Blair
Premierul britanic Tony Blair a fost, in acest an, mult mai discret in vacanta. Anul trecut si-a petrecut concediul in Italia, alaturi de premierul Silvio Berlusconi si de printul Guicciardini Strozzi, si s-a lasat pozat alaturi de familie, in tinute lejere.

Acum insa, probabil obosit de campania electorala, de disputele din cadrul Uniunii Europene si de nebunia atentatelor de la Londra, Blair a preferat discretia in privinta locului unde-si petrece vacanta. El a afirmat doar ca are nevoie de „o vacanta impreuna cu familia”.

Din cauza atentatelor din ultima perioada, premierul britanic a anuntat ca vacanta sa ar putea fi mai scurta de doua saptamani. Totodata, a anuntat ca se va intoarce imediat la Londra in cazul in care acest lucru va fi necesar.















58 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri