Acum 170 de ani, oamenii s-au asezat in zona comunei Stancuta, pentru vecinatatea cu Insula Mica a Brailei. Acum trei ani au incropit si un plan de administrare mai rationala a tinutului, pe care il credeau ca si-al lor.

Numai ca gestionarea arealului devenit parc natural a revenit Regiei Nationale a Padurilor, noile reglementari dandu-le localnicilor sentimentul deposedarii.

Auzisem ca Insula Mica a Brailei e "domiciliul" multor rase rare de pasari, iar peisajul l-ar concura pe cel al Deltei Dunarii.

Cu gandul sa ne strecuram pe bratele Baltii, am ajuns in comuna Stancuta, al carei primar, Nicu Turcu, ne-a devenit ghid incarcat cu destule istorii ale locului.

Cu doua barci cu motor aveam sa facem un tur de vreo patru ore. Timp prielnic pentru a descoperi izul locului, dar si frustrarea instrainarii pe care oamenii o traiesc din 2003, de cand "stapana a averii naturale" a devenit Regia Nationala a Padurilor.

Intrusi

Primarul Turcu e om de-al locului cu vechime si din ’90 a tot asistat la "plamadirea" tinutului. E asistent veterinar de meserie, a practicat ceva ani, ca apoi sa se converteasca la lumea pescareasca, ca sef de Intreprindere Piscicola. De cand a luat carma comunei, din 2000, s-a inscris la Administratie Publica si zice ca-i prieste viata studenteasca.

Inainte sa ne imbarcam, el tine sa trecem pe la incubatoarele pe care si le-a incropit la Primarie. O miniafacere pentru localnici: oamenii aduc aici 30.000 de oua pe serie si in trei saptamani masinariile scot puii, si asta cu discount.

Apoi ne invita sa trecem pe la noua biserica si pe la un monument al eroilor din primul razboi mondial, caci cu asta se mai lauda dupa ce s-a vazut "orfan de insula".

Apoi intindem harta si stabilim traseul. Aflam ca limita Parcului Natural Balta Mica a Brailei este reprezentata de fluviul si bratele Dunarii la cotele maxime de inundatie intre podul de la Giurgeni – Vadul Oii si pana la sud de Braila, la confluenta Bratului Cravia cu Dunarea.

Pornim incet pe langa peretele unui mal plin de gauri facute de raci. Primarul bate intr-un fel special din palme, vrand sa sperie pasarile. La semnal, cate o zburatoare se iteste din desisuri.

"Aici veneau oamenii sa dea la peste. Si eu mi-am facut pe aici veacul", ne spune Turcu. Primarul ii disculpa pe localnici, care "asta au facut o viata", si nu intelege cum ei, cei pe care ii mananca tantarii si care s-au stabilit aici pe vremuri cand apa le ajungea pana la prispa, sunt acum tratati ca niste intrusi.

Nu ne indepartam prea mult si pe mal se arata o palarie de paie, semn ca nostalgicii meseriei se mai strecoara, cu tot riscul amenzii, printre salcii. Trecem prin fata pescarului, care ramane impasibil, cu ochii fixati la firul sau.

La o aruncatura de bat, pe acelasi mal este instalata o cvasicolonie de pescari de ocazie. Aflam ca sunt din Buzau si sunt omniprezenti prin zona. Cu rulote, mese si scaune instalate pe buza tarmului, buzoienii isi petrec week-end-ul sau concediile cu undita in mana.

Dam de mai multe ostroave pe care ghidul nostru se straduieste sa ni le insiruie.

Aflam astfel de toate ostroavele si insulele aflate la sud de Braila pana la podul de la Giurgeni – Vadul Oii, respectiv Insula Arapului, Insula Fundul Mare, Insula Calia, Insula Mica a Brailei, Ostrovul Cracanel, Insula Varsaturii si Bratul Arapu, Bratul Calia, Bratul Pasca, Bratul Cremenea, Bratul Manusoaia, Bratul Valciu si Bratul Cravia.

Apoi, ca sa avem de sus perspectiva locului, Turcu ne invita sa tragem la unul dintre punctele de observatie instalate din loc in loc. Parcul Natural Balta Mica a Brailei are 13.000 ha teren arabil si este desemnat de catre Secretariatul Conventiei Ramsar ca Zona Umeda de Importanta Internationala, in special ca habitat al pasarilor de apa. De sus, verdele tinutului pare mai crud.

Adio, ing. Albu

Ajungem apoi la fostul loc de munca al primarului, unde ne intampina cativa pescari si caini. De acolo, pentru a inainta cu barcile pe brat, trebuie sa ocolim traversand cu barcile "pe uscat" un baraj pus pe privalul (canalul – n.r.) care ne duce spre inima rezervatiei Baltii Mici a Brailei.

Trecem de acest obstacol pentru a patrunde intr-o delta secreta ascunsa de insule si pomi. In dreptul increngaturilor dese de nuferi albi si galbeni oprim motoarele si incepem sa dam la rame. In timpul asta, Nicu Turcu isi aminteste de iernile pe care le-a prins la pescarie, cand inghetase Dunarea si ajunsesera sa o traverseze cu saniile.

Acum sunt niste exclusi, care mai incap aici doar cu aprobari. Pentru ei, apa baltii a devenit in timp un personaj cu functie si capricii: "inginerul Albu", i-au zis, un inginer cu o fire "al naibii de schimbatoare".