Fostul strateg al PSD, analistul Mediafax

de Oana Dobre     Evenimentul Zilei
Luni, 8 august 2005, 0:00


Fostul strateg al PSD, Bogdan Teodorescu (foto), face acum analize pentru Mediafax, agentia de presa patronata de Adrian Sarbu, finul de casatorie al lui Mircea Geoana. Teodorescu este, in prezent, directorul Institutului PRO, organizatie al carei proprietar este tot Adrian Sarbu. Pe fluxul de stiri Mediafax apar, periodic, analize si comentarii semnate, impersonal, „Institutul PRO”.

De remarcat ca o buna parte din aceste analize ii sunt „dedicate” lui Traian Basescu, fiind foarte critice. De exemplu, cea din luna mai, a carei tema a fost relatia presedintelui cu presa, incepe cu un citat din Basescu, transformat intr-un motto sugestiv pentru orientarea intregului continut al comentariului: „Multumim pentru ultima oara presei inainte de a o lua la bataie”.

Autorii omit sa precizeze ca fraza respectiva a fost rostita de Basescu ca o gluma, lucru precizat de seful statului. Concluzia analizei este in perfecta concordanta cu motto-ul: „Relatia dintre presedinte si presa se deterioreaza, transformandu-se intr-o disputa aproape deschisa”.

Analiza din iulie a Institutului PRO e, de fapt, un „raport lunar de analiza politica si de imagine”. Inca din start, autorii noteaza „revenirea PSD in prim-plan”, dublata de „primele lovituri puternice intre PNL si PD, care anticipeaza tensionarea relatiei dintre cele doua forte ale Aliantei D.A.”.

Se aminteste si de „celebra conferinta de presa in care presedintele Basescu „a facut lumina” in cazul rapirii jurnalistilor, caz care nu a fost insa nici acum cu adevarat clarificat. Pentru opinia publica acest lucru a contat mult mai putin, ea atribuind presedintelui principalul merit in aducerea acasa a jurnalistilor”.

„Sarbu nu mi-a cerut nimic”

Bogdan Teodorescu ne-a confirmat ieri ca este „unul dintre cei 10-12 oameni care realizeaza aceste analize pentru Mediafax”. „Sunt directorul Institutului PRO. In principiu, eu nu prea scriu, dar vizez analizele. Cateodata, mai si scriu”.

Intrebat daca exista vreo legatura intre fosta sa activitate la PSD si jobul pe care il are acum la compania condusa de finul lui Geoana, Teodorescu a raspuns: „Domnul Adrian Sarbu nu mi-a cerut niciodata nimic in legatura cu Mircea Geoana. Pe domnul Geoana l-am vazut ultima data in ianuarie”.

Sfetnic pentru Nastase?

Surse din interiorul PSD ne-au declarat insa ca Bodgan Teodorescu si fostul sau asociat de la Global Media Communications, Dan Andronic, continua sa fie sfetnici de taina in Kiseleff, dar nu pentru Mircea Geoana, ci pentru Adrian Nastase. „S-ar putea sa nu mai aiba contract, dar continua sa-l consilieze, amandoi, prieteneste, pe Nastase”, ne-au spus sursele noastre.

Teodorescu a negat insa vehement aceasta ipoteza: „Este fals. Eu am incetat in luna martie orice colaborare cu PSD. Nici pe Adrian Nastase nu-l consiliez si, din cate stiu, nici Dan Andronic nu face acest lucru”.


















39 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version