Iliescu Ion nu e un personaj interesant. E un arivist cat se poate de anost, viclean, fara indoiala, cu un anumit lipici la turnatori si filatoarea (va amintiti gluma), si perfect insensibil la rolul sau nefast pe care l-a jucat unsprezece ani de zile in istoria recenta a Romaniei.

Deturnand o revolutie anticomunista din matca ei, in decembrie 1989, s-a instaurat in fruntea Statului roman (pe care nu trebuie sa-l confundam nici o clipa cu Romania), de unde a contribuit decisiv la instaurarea haosului economic si moral in societatea romaneasca.

Acum cateva saptamani, „mai draga“ al natiunii a fost debarcat din luntrea gaurita a propriului partid, regasindu-se pe tusa istoriei, acolo unde, de fapt, i-ar fi fost locul de la bun inceput.

Nu fara un strop de ironie, Eugenia Voda i-a facut lui Iliescu onoarea de a-l invita la excelenta emisiune de sambata seara de pe TVR1, „Profesionistii“.

Pariul mi s-a parut foarte tare, de aceea am si urmarit emisiunea de la un capat la altul.

In primul rand, Eugenia Voda, singurul profesionist de pe platou, a stiut sa evite sablonul, nedandu-i interlocutorului sansa sa ne plictiseasca cu justificarile bine stiute referitoare la rolul sau din timpul revolutiei si al mineriadelor.

Oricine a trait acele momente stie ca Iliescu e instigator la crima, iar pedeapsa ii va veni odata si odata. Evitand insa „subiectele fierbinti“, Eugenia Voda n-a facut decat sa-si elibereze terenul pentru a purta o discutie cat de cat franca si interesanta.

Pariu riscat, pariu castigat. Iliescu a fost „ecorsat“ cu zambetul pe buze si fara ca de sub lama bisturiului sa fi curs o picatura de sange. O admir pe realizatoare pentru o asemenea performanta: nu-i usor sa ramai gazda perfecta si in acelasi timp sa-ti faci meseria de Shylock pe un platou de televiziune.

Doua lucruri m-au revoltat, o data in plus, in interventiile „degajate“ ale lui Iliescu: linistea sordida cu care un sef comunist isi revendica trecutul fara nici o urma de regret sau de pocainta si invocarea unei „autoritati morale“ incontestabile.

Iliescu a supt comunismul din anii prunciei, si-a facut asa-zisele „studii“ (de indoctrinare, fireste) la Moscova, s-a cocotat pana la varful puterii comuniste de foarte tanar.

Toata cariera si-a facut-o... nefacand nimic, decat profitand de murdaria si crimele unui regim care, stim acum cu totii, a produs peste o suta de milioane de victime in trei sferturi de veac.

Or, nu numai ca Iliescu nu s-a dezis niciodata de esenta regimului (cum n-a regretat nici o clipa propriile-i crime), dar, de cand s-a trezit „liber“, discursul lui merge in sensul unui narcisism politic si moral de un cinism cutremurator.

Invitati un fost legionar pe un platou de televiziune si lasati-l sa-si depene, degajat, amintirile din cele cateva luni de semiguvernare legionara.

Invitati un admirator interbelic al lui Carol al II-lea, daca vor mai fi existand, si smulgeti-i confesiunile pe acelasi platou de televiziune, confesiunile politice despre anii ’38 - ’40, mai ales!

S-a gandit cineva la un asemenea experiment? Fireste ca nu. Legionarul si carlistul fac, demult, parte din insectarul interzis publicitatii, din fondul secret al istoriei Romaniei. Comunistii, insa, rezista. Deocamdata. Iliescu e dovada peremptorie. Zambetul lui senin sterge ca un burete toate crimele cauzei pe care n-a abandonat-o niciodata.

Mai mult decat atat: omul se crede atat de nevinovat in forul sau interior incat se erijeaza in „autoritate morala“. De trei ori pe parcursul emisiunii aceasta expresie i-a tasnit ca un gheizer fermecat din gura improscandu-ne timpanele incredule.

Iliescu si „autoritatea morala“! Nici mai mult nici mai putin! E posibil, daca punem lucrurile in context. Pentru propriul partid, probabil, Iliescu detine suprematia autoritatii morale: n-a furat, n-a luat spaga, n-a umblat cu gainariile obisnuite in cazul celorlalti lideri.

Nu, Iliescu a starnit razboi civil, adica a cochetat cu crima organizata, dar a facut-o spre folosul partidului, prin urmare il putem credita. „Autoritatea morala“ in cadrul PSD e precum sida intr-o comunitate de destrabalati. Te contaminezi vrei nu vrei.

Clous-urile emisiunii Eugeniei Voda au fost autovictimizarea acestui „rege Lear bolsevic“ (formula ii apartine realizatoarei) si denuntarea matrapazlacurilor din partidul „care l-a tradat“.

Atins de paranoie infantila ori de inocentism senil „Regele Lear“ de Oltenita pare a nu realiza ca intre crima de coruptie (de care se fac vinovati „delfinii“ sai) si cea de genocid (de care este el acuzat) este totusi o oarecare diferenta.

Nevrand, probabil, sa-l amarasca spunandu-i lucrurile de la obraz „delfinii“ se vad acum muscati in public de rechinul cu dintisori de plastic.

Noi insa nu avem asemenea pudibonderii si-i reamintim ca, datorita loviturii sale comuniste de stat din decembrie-iunie 1989-1990, cei care n-am avut onoarea sa ne lasam impuscati sau stalciti in batai si cei care n-am avut taria sa ne sinucidem am luat calea exilului, instrainandu-ne de sila.

Romania noastra nu a fost niciodata pseudo-Romania sovietoida a lui Iliescu, iar ranjitorul de serviciu al Cominternului nu ne-a fost nici o secunda presedinte.

Pe de alta parte, „delfinul“ Nastase ar fi trebuit sa se debaraseze de tutorele murdarit de sange acum zece ani, nu cand acestuia din urma i se pregateste chilia ispasirii.

In fond, cu aciditate mereu surazatoare, prin paranteze perfect plasate, Eugenia Voda i-a transmis invitatului mesajele noastre, ale tuturor, de la morti si exilati pana la „delfini“ si „tradatori“.

Probabil degeaba. Nu vad decat un moment al desteptarii bolsevicului reciclat din narcisism: acela al pronuntarii sentintei. Sau poate nici atunci, dupa cum s-au intamplat lucrurile in cazul cuplului-model, Ceausescu.