Incepand din aceasta toamna, Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu pregateste nu mai putin de cinci spectacole rarisime pentru iubitorii teatrului.

Este vorba despre doua spectacole regizate de Silviu Purcarete si alte trei ale lui Andrei Serban - cei doi regizori romani care fac istorie peste hotare -, ce vor fi montate atat pe scena clasica, dar si in cetati, situri istorice si intr-un spatiu industrial dezafectat.

In perioada 5 noiembrie-15 decembrie, Silviu Purcarete va monta piesa "Asteptandu-l pe Godot" de Samuel Beckett, urmand ca in toamna anului viitor sa puna in scena "Faust" de Goethe, spectacol ce va fi inclus in programul "Spectacole in cetati si situri istorice".

In cadrul aceluiasi program va fi inclusa si montarea lui Andrei Serban a piesei "Sora Beatrice" de Maeterlink, ce va avea loc la Cetatea Cisnadioara.

Celelalte doua spectacole ale lui Andrei Serban sunt: "Visul unei nopti de vara" de Shakespeare (premiera va avea loc stagiunea viitoare) si "Peer Gynt" de Ibsen (februarie 2006).

"Faust"-ul lui Purcarete si "Peer Gynt" sunt coproductii ale teatrelor din Sibiu si Bucuresti, puse la cale de directorii celor doua institutii, Constantic Chiriac si Ion Caramitru.