Fiind de presupus ca guvernantii acum in functie nu sunt inconstienti, inseamna ca noile restrictii introduse in domeniul calatoriilor in strainatate ale romanilor, avand in vedere consecintele, au fost adoptate la presiuni externe.

A introduce obligativitatea invitatiei, alaturi de cea a banilor si a altor documente justificative, pentru a se permite romanilor iesirea din tara, nu semnifica nimic altceva decat a ridica din nou gardul care, in timpul comunismului si celei mai mari parti din perioada postdecembrista, i-a segregat de asa-numita "Europa".

Cui foloseste nemarginita ipocrizie de a reconstitui gardul fara reintroducerea oficiala a regimului de vize?!

In orice caz, dincolo de injosirea si umilirea romanilor la granita, autoritatile de la Bucuresti au fost puse in situatia ridicola de a construi ele insele gardul de separatie si de a aseza pe esafod propria economie.

Intrucat consecintele economice ale acestor restrictii vor fi dramatice. Una era cand gardul exista de decenii si alta este sa fie ridicat din nou dupa o perioada, chiar daca scurta, de usi deschise.

Cea mai grava consecinta este ca migratia romanilor va fi transformata urgent in emigratie. Tocmai regimul fara obligativitatea vizei pusese practic capat emigratiei din Romania.

Cea mai buna dovada este ca din ce plecau mai multi romani afara sa lucreze, din ce cresteau mai tare sumele pe care acestia le trimiteau acasa.

Romanii ajunsesera sa plece nu ca sa se stabileasca in strainatate, ci ca sa castige un ban spre a reveni acasa mai instariti si mai cineva in tara lor!

Acum, cu invitatii, diverse hartii, bilete dus-intors si alte parascovenii – de altfel, pur demagogice, intrucat stie toata lumea ca se merge de fapt la munca –, romanii, odata iesiti, vor face tot posibilul sa nu se mai intoarca, mai ales ca, daca intarzie putin, risca sa ramana cinci ani fara pasaport. Si, mai ales, nu vor mai trimite bani in tara!

Cred ca dl Isarescu este innebunit! N-are cum sa nu-si dea seama de aceste consecinte. Intreg esafodajul politicii duse de BNR se bazeaza de fapt pe acesti bani trimisi in tara de bietii romani care muncesc legal sau ilegal in strainatate.

Si minunata situatie a leului care se tot apreciaza fata de euro, si lupta impotriva inflatiei, si compensarea pe cat posibil a deficitului de cont curent extern, si liberalizarea contului de capital, toate conteaza pe banii trimisi de romani din strainatate.

Daca acestia nu mai vin, Romania va ajunge repede, repede falita. Nu va mai avea cu ce finanta deficitul de cont curent, strainii vor reflecta daca plasamentele lor in Romania mai ofera perspective, iar creditorii externi vor bate insistent la usa!

Daca noile masuri au fost luate la initiative externe, faptul nu poate arata decat ca hotararea politica a amanarii aderarii Romaniei la Uniunea Europeana a fost deja luata. Poate o amanare sine die si nu doar pana in 2008, caci romanul – al carui statut in Europa reprezinta de fapt statutul Romaniei in Europa – este intors dincolo de gard.

Autoritatile romane trebuie sa forteze o discutie clarificatoare cu liderii vest-europeni, intrucat, in noile conditii pe care acestia din urma le impun, aderarea nici nu mai are vreun rost pentru Romania, daca din aceasta Romania se alege doar cu obligatii si costuri si cu nici un drept sau beneficiu.

Inutil aproape de subliniat ca libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca ar constitui, in actuala faza a lucrurilor, practic singurul domeniu din care ar putea si Romania trage un ce avantaj pentru cetatenii ei de pe urma aderarii la UE!