La doua luni de la preluarea mandatului de presedinte al Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu spune ca cea mai mare problema a institutiei pe care o conduce este lipsa banilor, pentru care a gasit cateva solutii, dar nu si garantii.

Este ultima data cand am vorbit spuneati ca sunteti la curent cam cu 80% din problemele Uniunii. Cat stiti acum?

Suta la suta. Cele mai multe probleme tin de putinatatea banilor. In primul rand, mii de elementare reparatii la localurile in care se gaseste Uniunea, fleacuri de gospodarire pentru care nu s-au gasit niciodata sumele necesare.

Apoi, nivelul absolut scandalos al salariilor. Vorbim de acei oameni care fac parte din aparatul Uniunii, care nu mai au alte slujbe, un personal destul de numeros, de la administrator pana la femeile de serviciu. Aceste lefuri sunt minime: trei-patru milioane.

Vicepresedintele Breban avea 10 milioane si presedintele avea 18 pe hartie, deci nu stiu cat luau in mana. Le voi mari din septembrie, pentru ca mi-e rusine cu salariile astea. Nu ca vreau eu mai multi bani, dar totusi nu se poate asa ceva.

Directorul general avea 12 milioane, un om care are toate actele in mana si raspunde de tot ce se intampla. In plus, am descoperit ca personalul Uniunii nu are drept la ajutoarele acelea care se dau periodic pentru scriitorii in dificultate.

Cam la ce suma se ridica ajutoarele si cati scriitori au nevoie de ele?

In luna iulie, la inceput s-au adunat la comisia sociala 28 de milioane, fondul total pentru toate solicitarile de ajutoare, unele permanente, completari de pensii, si altele de necesitate, boli, decese. Inseamna cam o medie de un milion pentru fiecare.

Din aproape 2.400 de membri cati are Uniunea, mai mult de jumatate sunt in dificultate evidenta. Eu spun ca peste limita de supravietuire, cu adevarat, nu sunt decat o cincime, o sesime.

Restul sunt oameni saraci. In afara de Mircea Cartarescu, care a declarat el insusi asta, eu mai stiu vreun scriitor contemporan care traieste din scris. Gradul acesta de saracie, aproape generala, este fara solutie de altfel, decat pe cale naturala poate, cand vor disparea unul dupa altul cei mai batrani.

Care sunt acum sursele de venit sigure?

Noi avem surse de venit, in primul rand chiria pe cazino (Casa Vernescu) si, ceea ce ar fi fost, probabil, cea mai importanta sursa de venit a noastra, timbrul literar (2a din sumele incaste de edituri pentru vanzarea de beletristica). Din pacate, el nu s-a incasat.

Eu am aflat acum ca au existat niste solicitari repetate ale lui Laurentiu Ulici, care au ramas fara raspuns.

Or, cum legea prevede, mai ales dupa normele de aplicare din 2003 incoace, ca orice intarziere devine penalitate pe care o incaseaza statul, la sesizarea noastra, eu stau si ma intreb daca, la un moment dat, Ionut Popescu (ministrul finantelor) nu se va teme ca ies cu o conferinta de presa si spun ca de doi ani nu au incasat penalitatile, care se ridica la cateva miliarde sau zeci de miliarde de

lei.

Caz in care, banuiesc, Curtea de Conturi va avea ceva de spus. Eu nu vreau sa fac asta. Vreau ca ei sa sperie un pic editurile ca ele sa-si plateasca datoriile, esalonand, nu le cerem totul de la inceput.

Dupa un calcul, foarte sumar, pentru ca nu avem toate datele, facut pe principalele edituri, sunt sume imense. Numai una dintre marile edituri ne datoreaza cateva miliarde de lei vechi.

A trecut criza „Uricaru” (fostul presedinte, care a demisionat dupa ce a fost acuzat de colaborare cu fosta Securitate - n.r.)?

Eu din capul locului nu am crezut ca este vinovat. N-a aparut nici o proba pana acum. Observ ca CNSAS, dupa ce a aruncat pisica in ograda Uniunii, tace malc, de altfel, nici nu stiu daca mai poate lua vreo decizie, pentru ca nu mai are cvorum dupa demisiile care s-au intamplat.

Din fericire, eu cred ca s-a dus toata povestea. Dar adevarata problema este alta. Uniunea, timp de 15 ani, nu s-a adaptat la realitatile postdecembriste. Cred ca, in primul rand, Uniunea Scriitorilor trebuie sa inceapa sa existe ca sindicat, ca institutie de breasla, ca parte a societatii civile, sa-i ajute pe scriitori, nu sa le scrie cartile si nici macar sa le tipareasca, nu e treaba Uniunii.

Dar sunt lucrurile pe care mai degraba le putem face noi ca institutie. Scriitorul nu e un manager. Uniunea poate face acest manageriat in niste limite. In doua luni de cand sunt aici, nu fac decat relatii.

Ma folosesc de relatiile mele din politica, dau telefoane in stanga si in dreapta. Daca ajungi intr-o functie ca aceasta si esti un necunoscut, nu faci mai nimic. Acesta este avantajul. Iti raspund la telefon ministri.

Reviste valoroase si filiale puternice

Nicolae Manolescu estimeaza ca, pana in primavara lui 2006, va termina evaluarea situatiei Uniunii, de la reviste la surse de venit, membri si sedii. Uniunea va investi in reviste literare numai daca publicatiile se dovedesc valoroase.

„Sa nu scrie numai ei despre ei, sa nu-si inventeze genii, aici este toata problema”, a explicat Manolescu. Cele 11 filialele sunt, de asemenea, evaluate si nu vor fi descentralizate decat in masura in care reusesc sa-si sustina financiar activitatea.

Uniunea a propus deja cateva programe noi, adresate tinerilor scriitori: burse, concursuri de manuscrise si lecturi publice platite. Cat de curand, echipa de conducere va elabora si un nou statut.