La aproape doua saptamani de la disparitia micutei Andreea Mihaela Dodan, de 6 ani, din satul constantean Plopeni, politistii l-au retinut ieri pe principalul suspect in acest caz.

Numai ca Jean Tistu, 38 de ani, recidivist in furturi si talharii, tata a opt copii, a fost retinut si deferit procurorilor intr-o alta cauza. El este acuzat de comiterea infractiunilor de viol, lovire si alte violente comise asupra propriilor fii minori.

Tistu a fost deferit procurorilor constanteni cu propunerea de arestare preventiva, mai ales ca exista declaratii suficiente din partea celor agresati sexual sau violentati. In fata oamenilor legii, Jean Tistu nu a recunoscut infractiunile pentru care este acuzat, declarand ca invinuirile sunt ireale.

Mai mult, el se considera victima unei inscenari, stiind ca a fost inclus in cercul de suspecti in cazul disparitiei Andreei Dodan. Barbatul sustine ca, la data disparitiei fetei, se afla in Valcea.

„Desi suspectul principal a fost prins, se fac verificari si cu privire la celelalte piste ale anchetatorilor”, a declarat seful Inspectoratului General al Politiei Romane, chestorul Dan Fatuloiu, aflat ieri in Constanta.

Cercetarile au fost extinse si in judetele Iasi si Valcea, zone unde a fost semnalata prezenta fetitei. Dan Fatuloiu a anuntat ca ieri au fost testati la poligraf parintii Andreei, suspecti si ei in acest caz, dupa ce miercuri fusesera la psiholog alte trei persoane din satul Plopeni, aflate pe lista de suspecti.