Una din patru firme nou infiintate se ocupa cu negustoria, ceea ce arata clar ca in Romania, comertul este considerat afacerea cea mai rentabila.

"Marile lanturi de magazine vor mai face curatenie", spune consultantul financiar Bogdan Baltazar, mentionand ca "se va gasi o nisa si pentru buticurile de la colt, daca vor oferi servicii prompte si de calitate".

Ministrul delegat pentru Comert, Iuliu Winkler, admite ca piata este cea care selecteaza numarul si structura firmelor pe domeniul de activitate.

"Cu siguranta, insa, avem nevoie de mai multe firme productive in toate domeniile de activitate. Avem nevoie de cat mai multe IMM-uri, care inca nu au functionalitatea celor din UE, de furnizor pentru marile companii", a subliniat Winkler.

Ministrul delegat pentru Comert apreciaza ca trebuie create cat mai multe firme mijlocii in constructii, IT, turism, dar si companii mari, autohtone si multinationale.

Baltazar si-a exprimat speranta ca o data cu stabilirea in Romania a tot mai multor multinationale, se va redresa si sectorul IMM-urilor. In UE, 80% din IMM-uri lucreaza pentru IMM-uri.