Internetul este unul dintre noile servicii oferite de operatorii de cablu. Chiar daca este o solutie moderna, faptul ca semnalul pentru televiziune si cel pentru Internet vin pe aceeasi „teava” genereaza si o mare problema: pentru a beneficia de ambele servicii, clientii cablistilor trebuie sa achite la timp sumele corespunzatoare ambelor abonamente.

Daca un abonament este onorat, iar pentru celalalt se intarzie plata, operatorii suspenda ambele servicii

Din punctul de vedere al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), este vorba de o ilegalitate. „Nu stiu daca exista vreo firma care sa se comporte atat de abuziv. Nu am primit reclamatii in acest sens, dar, daca lucrurile stau asa cum spuneti, este in mod cert vorba de o practica interzisa de lege”, afirma Chita Prelipcean, director in ANPC.

Cititorii care ne-au semnalat aceasta practica sustin ca au reclamat-o si la Oficiul pentru Protectia Consumatorilor, dar inspectorii au refuzat cu obstinatie sa le inregistreze reclamatia, pe considerentul ca „nu se poate face nimic pentru ca nu exista posibilitati tehnice de separare a celor doua servicii”.

Inspectorii OPC par sa tina, in acest caz, partea celor care incalca interesele consumatorilor. Imposibilitatea tehnica este exact argumentul invocat si de reprezentantii firmelor de cablu, care sustin ca incidentele de acest tip (stoparea furnizarii unui serviciu platit, pe considerentul neplatii serviciului „pereche”) ar fi inevitabile.

Desi reclamatiile curg cu duiumul, cablistii se pricep de minune sa le ignore, mai ales ca impricinatii nu au, dupa cum se poate constata, alternative.

Motivatia cablistilor, la care a achiesat si OPC, este insa infirmata de Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei. Nicoleta Radu, purtatorul de cuvant al IGCTI, precizeaza ca „piata tinde spre simplificare, respectiv spre furnizarea mai multor servicii de comunicatii prin intermediul unui singur cablu.

Exista insa posibilitatea tehnica de a furniza, respectiv de a intrerupe separat serviciile respective”.

Fiind servicii foarte populare, ca si telefonia mobila, televiziunea prin cablu si Internetul aduna si multe penalizari din partea utilizatorilor. RCS-RDS si Astral se afla in topul firmelor reclamate la Protectia Consumatorilor. Doar anul acesta, la ANPC au fost inregistrate peste 300 de reclamatii vizand societatile pomenite.

Iata si care sunt principalele probleme semnalate: nerespectarea termenului contractual de instalare a cablului TV; nerespectarea termenului de 24 de ore pentru reconectare sau chiar nereconecatarea cablului TV, desi serviciul este achitat; lipsa semnalului sau semnal TV necorespunzator/intreruperi frecvente ale semnalului TV;

desincronizarea semnal-imagine; obligarea la plata anticipata a abonamentului; marirea tarifelor fara instiintarea prealabila a abonatilor; nefunctionarea serviciului de Internet; nerespectarea termenului contractual de furnizare a Internetului; intreruperile dese ale serviciului de Internet si remedierea defectiunilor cu mari intarzieri; facturarea incorecta.

Contractul-cadru cu furnizorii de comunicatii electronice

Contractele intre utilizatorii finali si furnizorii de servicii de comunicatii electronice vor contine urmatoarele clauze minime, privitoare la:

a) datele de identificare a furnizorului;

b) serviciile furnizate, nivelurile de calitate oferite, precum si termenul in care se realizeaza conectarea initiala;

c) tipurile de servicii de intretinere si reparatii oferite;

d) preturile si tarifele aferente fiecarui produs sau serviciu contractat, modul de aplicare a acestora, precum si modalitatile prin care pot fi obtinute informatii actualizate privind tarifele de furnizare a serviciilor de comunicatii electronice si a serviciilor de intretinere si reparatii;

e) durata contractului, conditiile privind reinnoirea si incetarea contractului, precum si conditiile in care opereaza suspendarea furnizarii serviciului;

f) despagubirile aplicabile si procedura de acordare a acestora in cazul nerespectarii nivelurilor de calitate convenite sau a celorlalte clauze contractuale;

g) metoda de initiere a procedurii de solutionare a litigiilor.

In cazul in care contractul incheiat prevede pentru furnizor posibilitatea modificarii unilaterale, acesta este obligat sa-i notifice utilizatorului final aceasta intentie cu cel putin 30 de zile inainte de operarea modificarii. In cuprinsul notificarii se va prevedea expres dreptul abonatului de a denunta unilateral contractul.

Orice abonat are dreptul de a denunta unilateral contractul, in cazul in care nu este de acord cu modificarile propuse, fara a plati nici o despagubire.

(Extras din Legea nr. 304 din 4 iulie 2003 pentru serviciul universal si drepturile utilizatorilor cu privire la retelele si serviciile de comunicatii electronice - Cap. IV Drepturile utilizatorilor finali, art. 19)