Pofta imensa a televiziunilor de a devora vacanta presedintelui Traian Basescu nu e deloc intimplatoare. Nu e nici artificiala. Ar fi fost asa daca, la scrutinul din decembrie, Adrian Nastase ar fi iesit presedinte. Sa ne amintim ca, in perioada in care a fost premier, Adrian Nastase a vinat presa.
A carat-o cu el peste tot, a obligat-o sa il prezinte publicului in exces si a cules, in cele din urma, ce a semanat: un chip mediatic gol, un personaj de televiziune agasant si arogant. Dupa Nastase, presa nu venea de bunavoie si cu atit mai putin de placere. Nu asa stau lucrurile in cazul lui Traian Basescu.
Daca, intr-un sens, Adrian Nastase vina presa, incerca sa o tina in captivitate si i se impunea cu forta (a influentei si a banilor), Traian Basescu este vinat de presa. Nu e mai putin adevarat ca si actualului sef al statului ii face placere aceasta vinatoare, cochetariile repetate din concediul prezidential stind marturie in acest sens.
Basescu este atit de asaltat de televiziuni pentru ca e un excelent comunicator media. Foarte probabil, seful statului este omul politic care da televiziunilor cele mai bune „sincroane”. Sintagmele, frazele si chiar hahaitul care il au drept emitator au un lipici extraordinar la public; deci si la televiziuni.
Nu doar capacitatea de a produce formule memorabile, cautate asiduu de camerele de luat vederi, joaca in favoarea sefului statului, ci si charisma sa. Sau, ca sa fie mai putin sofisticat, naturaletea sa. Paralela dintre ce ar fi putut fi daca Nastase ar fi iesit presedintele tarii si ceea ce e acum, in mandatul lui Basescu, tine de contrafactualitate.
O alta comparatie – de data aceasta, cu ambii termeni acoperiti de fapte – poate fi mai sugestiva pentru a demonstra ideea ca Traian Basescu este un animal politic redutabil.
Comparatia rezulta din raspunsul la o intrebare simpla: cum ies in public Traian Basescu si Calin Popescu-Tariceanu?
Cind e in multime, Basescu declanseaza isterie; excelent actor, el poate arata, la limita, ca respira periferia prin toti porii sai, chiar daca, biografic, nu vine de-acolo. Prin contrast, Tariceanu impune distanta. Pentru el, „insertia in social” e imposibila. E limpede ca Traian Basescu detine reteta popularitatii.
E la fel de limpede ca Tariceanu vorbeste cu naturalete o alta limba decit a „poporului”. Limba masinilor scumpe si a vestimentatiei rafinate. Basescu se instaleaza nonsalant in admiratia oamenilor, in vreme ce Tariceanu a venit la inundatii incaltat cu pantofi de lac.
Spritul pe care il bea Basescu – flancat de camerele de luat vederi – e autentic; pe de alta parte, mititeii de la circiuma lui Sandu Cocosatu, pe care premierul ii savureaza par inghititi cu noduri de un Tariceanu care a spus ca s-a intors la popor, dar care converseaza galant, in franceza, cu un comesean. In mijlocul unei multimi, Basescu e de-al oamenilor.
Tariceanu nu; e, mai degraba, un intrus, un fel de Geoana parasutat din miezul diplomatiei in plina campanie electorala pentru Primaria Bucurestiului, cu misiunea de a parea popular si apropiat unor oameni din Rahova si Ferentari.
Desigur, comparatia nu e una absoluta si nici nu fixeaza definitiv cele doua personaje politice. Ea este insa inevitabila. A devenit asa nu de cind vacanta lui Basescu a inceput sa fie vampirizata de televiziuni, ci putin mai devreme, de cind Tariceanu a anuntat ca anticipatele sint inoportune. Imediat dupa anuntul cu pricina, premierul a iesit in multime, inclusiv impotriva lui Basescu.
Este greu de crezut ca gestul premierului a fost intelept.
