Femeia de 61 de ani se prezinta simplu: "Prietenii si rudele imi spun tante Otti, sau doar Otti". Ochii larg deschisi lasa sa se intrezareasca o urma de tristete. Doar pentru o clipa. Cat isi aminteste ca rudele si prietenii ei sunt la mii de kilometri departare. Majoritatea, in Germania.

Doar putini dintre vecinii din sat stiu ca doamna Ciupina - acesta este numele de familie a lui Othilde Malvine dupa casatoria cu Ioan -, de la numarul 138, este sasoaica. Singura care a mai ramas in satul Apold, din judetul Mures.

"Iti vine sa plangi cand vezi ca ai ramas singur", spune Otti. Sasii nostri, continua ea, au inceput sa plece prin anii 70. Multi dintre ei au fost pur si simplu vanduti de Ceausescu statului german pentru 10 mii de marci "bucata de intelectual sas". Taranii "costau" mai putin... Valul cel mare de plecari a fost insa imediat dupa Revolutia din decembrie 1989.

Comunitatea de aproximativ cinci sute de sasi a disparut atunci aproape peste noapte. O data cu ea "au murit toate, biserica evanghelica din sat si chiar si gardul metalic care imprejmuieste cimitirul comunitatii germane a inceput sa dispara un pic cate un pic", povesteste sasoaica. Si doua dintre fiicele ei au plecat atunci in Germania. Otti insa a ramas.

Nu a plecat, pentru ca isi iubea prea mult sotul, iar acesta nu a vrut sa-si paraseasca parintii si cei noua frati. Nu a vrut sa plece pentru ca isi iubeste satul in care s-a nascut, locul in care a trait clipe cand de bucurie, cand de cosmar. Amintirile dureroase din perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial o urmaresc si astazi.

"Cand s-a gatat razboiu'", autoritatile romane "ne-au bagat, in casa in care locuiam cu mama si bunica - tatal murise pe front -, o familie de tigani", povesteste Otti. "Au batjocorit-o si batut-o pe mama, au facut focul in mijlocul casei si nu ne-au scos din hitleristi", povesteste femeia. In '45, statul a confiscat familiei Kramer "tot cucuruzul si vaca din batatura".

Situatia aceasta a durat zece ani de zile. "Si noi nu am facut nimica rau la niminea". "Cand le povestesc fetelor mele toate acestea, nici nu ma cred". Otti e o femeie puternica si optimista. Nu poate ramane mult timp trista, mai ales cand isi aduce aminte de balurile mascate de Sf.

Petru si Pavel, de concursurile de pregatit prajituri, de slujbele frumoase de duminica din vremea in care ai ei mai erau in sat. Incepe sa cante "Siebenbuergen, suesse Heimat" (Transilvania, dulce patrie), pe nerasuflate recita cu ochii spre cer o poezie in limba germana invatata in clasa a 7-a. Saseste nu mai are cu cine vorbi, poate doar uneori la telefon cu fiicele ei.

A locuit in Germania, trei ani de zile, sa-si ajute fiica la crescutul copilului. Desi acolo randuiala e cum a invatat acasa de la mama, Ordine, Curatenie si "Ein mann, ein wort" (un om, un cuvant), Otti s-a intors. "Acolo trebuie sa te nasti altfel", spune femeia. "Nemtii sunt mai reci", completeaza sotul lui Otti.

"Da, acolo nu e ca la noi, daca ti se termina zaharul, te duci si iei cu imprumut de la vecin", confirma femeia. Lui Otti nu-i place sa i se planga de mila. Iar in Germania oamenilor nu le venea sa creada ca a putut trai, ca de altfel toti romanii, atatia ani in comunism cu o jumatate de litru de lapte, o jumatate de pachet de unt si un ou pe saptamana pentru cinci persoane.

Nici Otti nu stie cum a rezistat. Chiar daca au un apartament la bloc in Sighisoara, si ea, si sotul prefera sa locuiasca in Apold. "Pana la padure facem cinci minute" sau "Aici e liniste si respiri alt aer" sau "Dupa ce ploua mergem sa culegem bureti", povestesc sotii Ciupina. In sat, populatia majoritara este formata din romi, ca numar urmeaza romanii, maghiarii si Otti.

Cativa sasi nascuti in sat si plecati imediat dupa Revolutie si-au recumparat casele in care au locuit candva. Doar pentru a veni vara in concediu. Pentru Otti, Apold e acasa.