Ioan Rus a facut pace intre liderii PSD Mircea Geoana si Adrian Nastase.

Dupa mai multe telefoane date ambelor tabere, Rus a reusit sa-i aduca, luni, la aceeasi masa pe cei care in urma cu mai putin de o saptamana se criticau in vazul lumii, prin intermediul unor interviuri acordate unor agentii de presa.

Geoana ii atragea atunci atentia lui Nastase ca in PSD exista un singur sef: presedintele partidului, iar Nastase, la randul sau, ii explica mai tanarului sau sef ca ultimul Congres a ales o echipa de conducere a partidului.

Potrivit unor surse din cadrul PSD, cei doi au recunoscut ca au exagerat si si-au cerut scuze reciproc.

"Am avut o relatie buna cu Mircea Geoana. Am avut si diferente de opinii. Dar ieri am discutat, si acum avem o pozitie unitara", a declarat Nastase dupa sedinta Biroului Permanent National de ieri, lasand sa se inteleaga adevaratul motiv al acestei impacari.

"PSD o sa aiba o atitudine frontala impotriva Pactului Ribbentrop-Molotov, impotriva Constitutiei si democratiei din Romania", a afirmat Nastase, facand aluzie la decizia Aliantei D.A. de a lasa PSD fara conducerea celor doua Camere parlamentare.

La randul sau, Geoana a catalogat relatia sa cu Nastase drept "constructiva, buna, de colegialitate si prietenie", sustinand ca "nuantele si punctele de vedere diferite au fost clarificate".

Dupa aplanarea divergentelor dintre cei doi lideri urmeaza marea impacare, mult mai dificila, cu fondatorul partidului, Ion Iliescu, care - spun surse din PSD - este tot mai aproape.

Un prim pas a fost facut de Mircea Geoana luni seara, in cadrul unei emisiuni televizate. Geoana a recunoscut ca, in mare masura, cariera sa politica se datoreaza lui Iliescu, care a dat dovada de "mult curaj si deschidere" cand a luat decizia de a-l numi ambasador al Romaniei in Statele Unite.

"Mi-a oferit o sansa care m-a adus, poate, aici unde sunt astazi", a marturisit, spasit, Mircea Geoana.