"Sintem pe punctul de a incheia o tranzactie prin care Telesport va difuza in Romania meciurile din prima divizie italiana", a declarat in urma cu o saptamina Horatiu Nicolau, directorul general al postului de televiziune.

In acel moment, Nicolau incerca sa faca atractiv postul pe care il conduce pentru a determina microbistii sa puna si mai multa presiune pe marii operatori de cablu care nu preluasera statia in grila lor de programe.

Planul lui Nicolau nu s-a finalizat insa. Compania Sport Five, care detine drepturile de televizare ale campionatului italian, le-a vindut contra a 350.000 euro unei firme din Israel.

Din acest moment, posturile romanesti interesate sa transmita partidele formatiilor Juventus si AS Roma la care evolueaza Mutu, respectiv Chivu, au negociat cu israelienii si nu au ajuns la vreun acord din cauza pretului considerat urias pentru un campionat strain difuzat in Romania.

In ciuda faptului ca Mutu si Chivu reprezinta o atractie, seful Departamentului sport al National TV sustine ca "suma oferita de noi a fost cea data si anul trecut, una realista. Achizitionarea drepturilor pentru Italia in conditiile actuale nu ar fi fost in nici un caz rentabila. Sacrificiul ar fi fost prea mare".

Esecul Franta

Televiziunile par speriate de experienta pe care a avut-o sezonul trecut cu un campionat strain National TV. Postul a inregistrat un esec evident prin transmiterea meciurilor din prima liga a Frantei.

In ciuda faptului ca Boloni antrena la Rennes, iar Bratu evolua la Nantes, romanii au ignorat acest campionat, un exemplu in acest sens fiind partida Marseille - Nice: 0% rating!

350.000 plus inca 3.500 euro saptaminal

Conform lui Teo Avramescu, seful departamentului sport de la National TV, "televiziunile interesate de campionatul italian ar fi trebuit sa plateasca, pe linga cei 350.000 de euro pentru drepturile de transmisie, inca 1.000 de euro pentru fiecare dintre cele trei meciuri preluate, plus alti 500 de euro pentru rezumatul etapei".