Sergentul roman ranit intr-un atentat in Afganistan s-a intors din America

de     Averea
Miercuri, 17 august 2005, 0:00


Sergentul Gabriel Hanganu, unul dintre militarii raniti in aprilie, in Afganistan, in timpul unei misiuni de patrulare, a sosit in Romania, dupa ce a fost tratat intr-o clinica din Texas, insa starea lui necesita o perioada lunga de recuperare.

La 24 aprilie, Gabriel Hanganu, din cadrul Brigazii Mecanizate 282 Focsani, se afla, alaturi de sapte militari, intr-un transportor amfibiu blindat de cercetare (primul dintr-o coloana de cinci autovehicule) care se intorcea la baza dupa executarea unei misiuni de patrulare, in cadrul misiunii Endouring Freedom.

La ora 15 (ora Romaniei), la aproximativ 60 de kilometri de Kandahar, transportorul a trecut peste un dispozitiv exploziv. Deflagratia, produsa in dreptul puntii spate a vehiculului a provocat un incendiu, care a declansat explozia unei parti din munitia din interiorul TAB-ului.

Imediat dupa explozie, Gabriel Hanganu a fost transportat la cel mai apropiat spital militar american si, ulterior, la un spital militar din Germania (Landstuhl), pentru a fi stabilizat.

Ulterior, s-a luat decizia ca sergentul Gabriel Hanganu sa fie transportat la un spital militar din Texas (la o clinica de specialitate din San Antonio).

In ciuda eforturilor medicilor, odata sosit in Romania, Gabriel are nevoie de mult timp pentru recuperare, cel putin un an de zile, 50% din suprafata corpului fiindu-i afectata de arsuri.

Tatal lui Gabriel a declarat ca, la ora actuala, el se afla sub supraveghere medicala la domiciliu si ca tratamentele constau, deocamdata, in administrarea unor unguente.

Cat priveste interventiile chirurgicale pe care trebuie sa le suporte, acest lucru va fi hotarat de medicii Spitalului Militar Central. Potrivit MApN, costul unor asemenea operatii va fi suportat prin sistemul de asistenta medicala al militarilor angajati.



















83 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version