Acum noua luni, in Piata Constitutiei, il priveam pe Traian Basescu ridicindu-i miinile in aer lui Calin Popescu Tariceanu si Monei Musca. Nu stiam inca cine va forma guvernul, cine va conduce tara. De atunci evenimente politice, rafuieli de toate felurile, razboaie intre palate au avut loc.

In tot acest timp, ceva a ramas constant: Traian Basescu si... discursul sau ce parea sincer, devenit jenant intre timp. Ajuns Presedinte, Basescu isi continua campania electorala impotriva PSD, impotriva lui Dan Voiculescu, impotriva Guvernului, impotriva PNL, impotriva tuturor.

Daca nu are un adeversar isi cauta, daca nu are un dusman, isi face. La adapostul mandatului de cinci ani joaca pe un ton categoric, ireconciliabil si pina la capat. Ceea ce nu stie Traian Basescu este ca politica este un compromis ce trebuie facut in favoarea cetatenilor.

Daca chiar vrea intr-adevar sa schimbe ceva, orice ar fi acel ceva pe care il doreste cu tot dinadinsul schimbat, nu va reusi de unul singur sau ajutat doar de serviciile secrete care-i sint atit de dragi.

In sfirsit am ajuns sa aflam care a fost miza bataliei pentru cistigarea controlului asupra comunitatii de informatii, dusa de cele doua palate acum ceva timp. Se pare ca Basescu a fost cel care a reusit sa-si atraga simpatia interesata a serviciilor de informatii.

Dar sa-ti spionezi propriul Premier si sa folosesti informatii de mina a doua impotriva lui este un gind halucinant si pentru o tara ecuatoriala.

Nu se poate ca cineva care are acces la niste note informative (Dumnezeu stie cum si de cine or fi fost intocmite!) sa speculeze niste informatii in interesul puterii proprii, pentru a se debarasa de fostul partener, devenit peste noapte adversar.

Nu se poate sa induci ideea (neprobata) ca Premierul Romaniei face jocul „grupurilor de interese”, afectindu-i astfel imaginea, fara a afecta direct si imaginea tarii. Atit cit a mai ramas din ea. Este de bun simt sa constientizezi ca Premierul este unul dintre vectorii de imagine ai tarii pe care o guverneaza.

Luna octombrie este aproape, raportul de tara nu va intirzia. Va intirzia poate aderarea Romaniei la mult dorita Uniune...

Traian Basescu, Presedintele, are constant un tip de comportament politic cunoscut sub denumirea de comportament antisistem. El nu incearca sa produca schimbare din interiorul sistemului (asa cum este acest sistem, si este) si face apel la discursul de forta tipic unui alt partid antisistem, Partidul Romania Mare.

Nu este o intimplare ca Vadim Tudor s-a regasit in persoana lui Basescu si ca i-a oferit sprijnul sau neconditionat.

Comportamentul impulsiv, coleric, aproape impersonal, l-a facut pe Basescu sa arunce in spatiul public, in repetate rinduri, ideea ca presiunea unor grupuri de interes sta la baza deciziilor politice ale Guvernului. A fost folosit termenul general de „ministrii” si s-a ajuns cu acuzatiile chiar la persoana Primului Ministru.

Dar ce alege sa faca Traian Basescu !? Sa alerteze intitutiile de control ale statului, sa astepte ca Procuratura sa verfice si ca justitia sa dea verdictul ? Nu! Traian Basescu nu are incredere in nimeni, cu atit mai putin in justitie.

Sa ii comunice direct Premierului, partenerului sau din cursa electorala ce are pe suflet? Nu! Traian Basescu joaca singur, el nu coopereaza, el da ordine. Iar daca ordinele nu sunt respectate ce va face? Se va intoarce la popor... la anticipate.

Nu este exclus sa ne asteptam si la organizarea unui referendum pentru a-si rezolva ambitiile. Poate sa o faca. O va face.

Unde se va ajunge? Aceasta este intrebarea care ne sta tuturor in minte. Am vazut ca orice prospectie este hazardata de cind Basescu si-a inceput mandatul. Imprevizibilul a devenit normalitate. A fost rostit ceea ce ramasese doar nerostit, dar de mult stiut: „avem viziuni diferite” ne-a confirmat Presedintele referindu-se la Premier.

Iar daca Presedintele Traian Basescu are dreptate, sistemul in totalitatea sa este corupt si statul este captiv, acaparat de cea mai inalta si mai periculoasa forma de coruptie in care se fura cu legea in mina asa cum s-a spus despre sectoarele energie si sanatate...

, in acest caz jocul antisistem este unul foarte curajos dar inutil. Nu poti aresta corupti adresindu-te opiniei publice si cautind sprijinul acesteia, concomitent cerind si vot politic.

Daca vrei stat de drept ai nevoie de institutii care sa-i aresteze pe corupti, daca vrei institutii trebuie sa le construiesti si sa le sustii. Acestea nu se fac peste noapte si cu sprijin popular. Peste noapte pot fi doar darimate, trebuie sa se faca ziua pentru a construi altele in loc.

Traian Basescu nu a inceput inca sa construiasca.

Un om, oricit de carismatic si bine intentionat ar fi el, nu este (auto)suficient pentru o asemenea schimbare. Cu timpul, puterea carismatica, personalizata prin natura ei, se transforma, pentru a se mentine, in autoritarism. Fara exceptii!

P. S. Prestatia lui Tariceanu a fost poate pentru prima data la inaltime.

Si-a asumat decizia de a nu-si mai da demisia, ca pe o decizie personala si a argumentat cu faptul ca majoritatea cetatenilor se astepta ca acest guvern sa gestioneze criza inundatiilor si sa aduca un raport de tara favorabil integrarii in Uniunea Europeana.