Baronii locali se rascoala pentru pasapoarte diplomatice si bani

Sâmbătă, 20 august 2005, 0:00

Aristotel Cancescu nu vrea schimbare

Presedintii consiliilor judetene s-au strans, ieri, la Mamaia, pentru a protesta fata de intentia actualei puteri de a-i schimba din functii inainte de expirarea, in 2008, a mandatului. "Schimbarea regulilor de eligibilitate si revocare in timpul mandatului incalca prevederile constitutionale.

Prin aceste schimbari se creeaza premisele unei instabilitati in structurile administratiei publice", se arata in documentul de pozitie adoptat la Adunarea Generala a Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene (UNCJR).

Pe lista presedintilor de consilii judetene ingrijorati ca ar putea fi schimbati se afla nume celebre, precum Marian Oprisan (PSD), Liviu Dragnea (PSD), Lucian Flaiser (PSD), dar si oameni ai actualei puteri, precum liberalul Aristotel Cancescu, unul dintre cei mai vechi baroni din Brasov.

Rezolutia, prin care presedintii consiliilor judetene se opun intentiilor legislative ale coalitiei aflate la guvernare, a fost adoptata cu 32 de voturi pentru. O parte din reprezentantii PNL, PD si UDMR in UNCJR au lipsit de la reuniunea de la Mamaia sau au plecat in momentul votului.

Liderii formatiunilor aflate la guvernare au convenit, acum o saptamana, ca, pana la 15 septembrie, sa modifice Legea administratiei locale astfel incat presedintii consiliilor judetene sa poata fi inlocuiti prin votul a jumatate plus unu din consilieri. In prezent, ei pot fi dati jos doar daca pentru o astfel de masura voteaza doua treimi din consilieri.

Membrii UNCJR au protestat si fata de intentia actualului ministru de Interne, Vasile Blaga - initiatorul proiectului de modificare a Legii administratiei locale - de a-i lasa fara banii pe care ii imparteau catre localitatile sarace. Pana acum, consiliile judetene dispuneau discretionar de fondurile care se distribuiau catre comune, in special.

Astfel, s-a ajuns ca, in 2004, Nicolae Mischie sa le spuna celor din Gorj sa fie atenti cum voteaza, pentru ca bugetul localitatilor din acest judet "sta" in pixul sau. Blaga vrea sa modifice legea astfel incat banii sa ajunga de la Guvern direct la localitati, pe baza unor criterii obiective.

Printr-un "punct de vedere" adoptat de UNCJR se considera ca aceasta intentie inseamna "recentralizare". In sfarsit, ceea ce i-a enervat cel mai tare pe presedintii consiliilor judetene a fost ca, printr-o lege adoptata in 2005, au fost lasati fara pasapoarte diplomatice.

Contrapropunerea lor a fost ca sotiile si copiii parlamentarilor sa ramana fara astfel de documente si, in schimb, ele sa le fie acordate lui Marian Oprisan si celorlalti presedinti de consilii judetene.


















52 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri