Firma Cross Lander, proprietara uzinei de masini de teren ARO, intentioneaza sa cheme statul roman in fata Curtii de Arbitraj a Bancii Mondiale ICSID (International Center for the Settlement of Investment Disputes), sustin surse familiare cu situatia.

Potrivit BBC, actionarul majoritar al firmei ARO, John Perez, a declarat ca ar avea motive sa actioneze autoritatile romane in instanta. Ar fi ce-a de-a doua intalnire a statului roman cu instanta de arbitraj a Bancii Mondiale, dupa ce americanii de la Nobel Ventures, alungati de la Resita au solicitat despagubiri in valoare de 343 milioane de dolari intr-un proces care nu are inca un verdict.

Motivul posibilei plangeri la ICSID ar putea fi suspendarea efectelor contractului de privatizare de catre o instanta comerciala din Romania.

"Noi nu cunoastem nimic despre acest lucru. Reprezentam firma Cross Lander in privinta legaturilor cu statul roman, respectiv cu AVAS-ul. Oricum daca Cross Lander da in judecata statul roman in Statele Unite, va fi repezentata de o firma de avocatura americana" ne-a declarat avocatul Catalin Predoiu.

Tribunalul Comercial Arges a suspendat joi efectele contractului de privatizare a Uzinei ARO Campulung, semnat cu doi ani in urma. Totusi hotararea nu este insa definitiva si nu va intra in vigoare daca firma Cross Lander (proprietarul lui ARO) va inainta recurs in cinci zile.

Procesul a fost declansat de fostii angajati de la ARO, care au fost disponibilizati si trebuiau sa primeasca, potrivit contractului de munca, intre 1 si 5 salarii restante. "Sumele revendicate sunt intre 10 si 20 milioane de lei", ne spune liderul sindicatului din uzina argeseana, Gheorghe Apostu.

Pentru ca nu au primit banii de la fostul lor loc de munca, disponibilizatii au inaintat actiune in justitie si au cerut ca fabrica sa fie declarata falimentara si sa-si recupereze salariile restante.

"Dupa parerea noastra, ar trebui statul sa scoata din nou societatea la privatizare sau sa o tina in patrimoniul sau, cum incearca sa o faca cu Daewoo Craiova acum", declara Gheorghe Apostu.