"Situatia din jurul delimitarii faliei continentale dintre Romania si Ucraina ar putea trece, intr-un viitor apropiat, in faza conflictuala", considera agentia Pro.UA, citata de "Rusia la zi".

Sursa citata considera ca intentia partii romane de a accelera acest proces are mai multe cauze, printre care decizia Ucrainei de a intensifica operatiunile de prospectare a zacamintelor de hidrocarburi de pe falia continentala a Marii Negre.

Potrivit datelor prezentate de compania ucraineana Cernomorneftegaz, in acea regiune exista rezerve importante de petrol si gaze naturale.

"De precizat ca durata medie de analiza a unui dosar la Tribunalul ONU de la Haga este de patru ani. Astfel, in cel mai bun caz, o decizie nu va fi luata mai devreme de 2008 - 2009", comenteaza agentia Pro.UA.

"Tergiversarea problemei delimitarii granitelor cu Ucraina are darul de a crea o serie de complicatii pentru Romania din punctul de vedere al aderarii ei la UE. In acelasi timp, nu este foarte clar cum a obtinut Romania statutul de membru al NATO, pretentiile teritoriale fiind, de jure, un obstacol de netrecut pentru primirea in Alianta", adauga Pro.UA.

Agentia constata o intensificare a "influentei romanesti asupra teritoriului regiunii Cernauti. Inca din perioada recensamantului populatiei din 2002, multi tigani si moldoveni s-au declarat, cu medierea comunitatilor romanesti, drept romani.

Astfel, numarul romanilor care traiesc in regiunile vestice ale Ucrainei continua, in mod artificial, sa creasca. Acest lucru va conduce la o noua sesizare a instantelor internationale, cu cerinta de acordare a autonomiei culturale. Ca atare, peste cativa ani, Ucraina se va trezi pusa in fata unui al doilea proces in instantele internationale".

"Exista, in prezent, toate motivele pentru a sustine ca autoritatile Romaniei se orienteaza spre realizarea conceptului Ion Nistor, din 1918, in privinta crearii Regatului Romaniei, mizand in acest sens pe comunitatile romanesti din Transcarpatia, regiunile Cernauti si Odessa.

Tinand cont de faptul ca, la acea data, Romania va fi deja in UE, Ucraina va fi pusa intr-o situatie interesanta. Altfel spus, este vorba despre posibilitatea ca usile NATO si UE sa se deschida pentru Kiev, dar cu pretul pierderii de teritorii si a integritatii etnice a propriilor regiuni vestice".