Asasinarea Fratelui Roger, fondatorul Bisericii Reconcilierii din Taize, de catre o romanca, oripileaza, in continuare, opinia publica din intreaga lume. Dupa ce a fost expertizata psihiatric, iar specialistii francezi au stabilit ca ranile provocate de Luminita Solcan Fratelui Roger au fost facute voluntar, procurorii au pus-o, oficial, sub acuzare pe tanara ieseanca.

Vestea ca asasina clericului a fost inculpata nu le-a usurat sufletele miilor de crestini care s-au adunat, joi seara, pentru a se reculege la Taize, in fata trupului neinsufletit al Fratelui Roger.

Acesta era imbracat intr-o roba alba si a fost adus in Biserica Impacarii de sase Frati. Cei peste 2.500 de tineri primiti saptamana aceasta de comunitatea din Taize, precum si numerosi localnici s-au asezat la coada, pentru a trece, pret de cateva momente, sa-si ia ramas bun de la cel care a fondat Biserica Reconcilierii, in 1962.

«Este o cruzime fara margini»

Denise, o batrana care locuieste la 15 kilometri distanta de Taize, a declarat: "Veneam aici in fiecare duminica. Prima mea reactie cand am aflat ca, totusi, atinsese varsta de 90 de ani a fost de apreciere pentru tot ceea ce a creat. Dar cand te gandesti la circumstantele mortii, e greu sa constientizezi”.

Aranjamentele florale au fost asezate in fata corpului neinsufletit al Fratelui Roger. Credinciosii care treceau prin fata sa se rugau, altii plangeau, iar printre cei veniti sa se reculeaga s-a numarat si Fratele Alois, succesorul clericului mort.

Maria si Anda, doua romance, ambele in varsta de 22 de ani, prima catolica si a doua ortodoxa, s-au declarat a fi foarte indurerate: "Anul trecut, Fratele Roger era in scaun cu rotile, dar anul acesta putea merge singur. Este o cruzime fara margini. Inca mai aud tipetele care au izbucnit in momentul agresiunii”, a spus Maria.

Monika Kotowicz, o poloneza de 18 ani, se pregateste sa plece din comunitate, pentru a ajunge la Köln, unde au loc Zilele Mondiale ale Tineretului. "Daca as fi putut, as fi ramas. Dar intentionez sa revin anul viitor, cand voi sta patru saptamani", a spus ea.

Inmormantat la Bourgogne, in Franta

"Exista autocare cu crestini din Marea Britanie, Germania, Portugalia, Italia, care vor sosi pentru funeraliile Fratelui Roger, martea viitoare. De asemenea, primim numeroase apeluri de la oameni din regiune care se ofera sa gazduiasca tinerii veniti”, a afirmat Fratele Matthew, un anglican.

Totodata, cardinalul Cristophe Schönbrum va oficia o slujba care va avea loc marti, la Catedrala din Viena, in memoria Fratelui Roger. Ceremonia se va desfasura la cateva ore dupa funeraliile care vor avea loc in satul Bourgogne, din Franta.