Inundatiile de anul acesta au dat peste cap harta rutiera, sistemul hidrografic si prognozele meteorologilor. Minimum un an este perioada necesara reconstruirii a tot ce au distrus apele in cele cinci luni de inundatii de la inceputul anului.

Un miliard de euro este cifra pagubelor, estimata de autoritati, pentru inundatiile din aprilie, mai, iunie si iulie. Insa in luna august, apele revarsate au plusat la pagube o noua suma necunoscuta in prezent, dar consistenta potrivit autoritatilor, deoarece inca multe zone sint sub ape.

„Numai in judetul Suceava, inundatiile au provocat noi pagube, de aproximativ 100 de miliarde de lei vechi, saptamina trecuta. Daca ploile vor inceta, se va face o noua evaluare, care este destul de mare”, a declarat Vasile Blaga, ministrul Administratiei si Internelor.

Cele mai mari pierderi s-au inregistrat in infrastructura. „Avem nevoie de tot anul viitor pentru a reface tot ceea ce au distrus apele in aceste luni, asta in conditiile in care nu o sa mai avem parte de o noua repriza de inundatii”, spune Gheorghe Dobre, ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului.

Totodata, ministrul spune ca multe zone reabilitate dupa inundatiile din aprilie si mai au fost din nou afectate de inundatiile din iunie si iulie.

Debite si durata-record

Inundatiile de anul acesta au dat peste cap toate calculele facute de meteorologi.

„Nu s-au inregistrat asemenea cantitati de precipitatii niciodata, conform datelor meteorologice care dateaza din 1884. Ca durata si ca intensitate a precipitatiilor, situatia de anul acesta depaseste cu mult pe cea din 1970. Atunci au fost citeva saptamini, acum avem inundatii de cinci luni”, spune Paul Victor Dobre, secretar de stat in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.

Si amploarea inundatiilor din acest an a depasit-o pe cea din 1970. „Suprafata tarii afectata de inundatii este mult mai mare ca aceea din 1970”, spune Paul Victor Dobre.

Meteorologii au fost surprinsi

Si calculele hidrologice au fost date peste cap de schimbarile climatice. „Piriuri in care nici macar nu puteai face baie au inundat anul acesta sute de case din cauza cantitatilor imense de precipitatii cazute. Un exemplu este riul de la Manastirea Voronet”, explica Ion Sandu, directorul Institutului National de Hidrologie.

31 de judete au luat din nou apa

In numai o saptamina, apele au inundat din nou 517 de localitati din 31 de judete. Apele au distrus 207 case si au avariat peste 2.000, saptamina trecuta.

Totodata, peste 20.000 de case si gospodarii sint inundate. Aproximativ 1.096 de poduri sint distruse total sau partial. Viata citorva sute de oameni dintr-un sat de linga Bacau a fost ieri in pericol, din cauza Siretului, care a venit cu un debit de aproape 15 ori mai mare decit cel normal.

Jandarmi, pompieri si specialisti de la Apele Romane au evacuat peste 100 de locuinte, in ciuda refuzului proprietarilor de a-si parasi gospodariile. Localitatile din zona Comanesti, lovite si in iulie, au fost din nou luate de ape.

O parte dintre amenajarile facute de specialistii in ape de-a lungul riului Trotus s-au transformat in bani aruncati, pentru ca apa le-a distrus in intregime.