Anuntat cu mare pompa de fosta conducere a Teatrului National, musicalul "Chicago" trebuia sa aiba premiera in luna ianuarie a acestui an. Dupa ce Dinu Sararu, fostul director, si-a dat demisia, Ministerul Culturii a efectuat un control, scotand la iveala mai multe nereguli care au pus sub semnul indoielii continuarea productiei.

Repetitiile au fost stopate pentru ca nu existau resurse financiare pentru achizitionarea aparaturii de sunet, coproducatorul nu avea dovada detinerii drepturilor de autor, traducatorul nu era aprobat de proprietar.

Noul director al TNB, Ion Caramitru, a reluat negocierile pentru un alt contract cu partenerii din Spania, pana la urma stabilindu-se ca productia va apartine in intregime partii spaniole. Caramitru ne-a declarat ca Teatrul National va pune la dispozitie doar actorii, spatiile de repetitii si reprezentatii, iar premiera va avea loc pe 24 septembrie.

Conform directorului general adjunct, Constantin Vanatoru, Teatrul National va ramane cu aparatura performanta de sunet si lumini, in valoare de circa 300.000 de euro, adusa din Olanda special pentru aceasta montare.

Partea spaniola a anuntat, ieri, o investitie de 1.500.000 de euro in acest spectacol, care include cheltuieli pentru publicitate, transport, instalatii, plata regiei, scenografiei, coregrafiei, constructia decorului si a costumelor.

Este cea mai mare investitie facuta vreodata intr-un spectacol de teatru, in Romania.

"O piesa de anvergura, cum ar fi "O scrisoare pierduta" sau "Apus de soare", costa cam 50.000-60.000 de euro pentru productie, dar nu se fac investitii foarte mari in publicitate. Atelierele in care se manufactureaza costumele si decorurile, aflate in interiorul teatrului, ne ajuta, de asemenea, sa economisim bani", ne-a declarat Constantin Vanatoru.

Nu au fost incheiate deocamdata contractele care prevad impartirea sumelor provenite din incasari, insa Vanatoru crede ca teatrului ii vor reveni, probabil, 20% din incasari, iar firmei spaniole 80%.

Din distributia piesei fac parte, printre altii, Maia Morgenstern, Monica Davidescu, Stefan Banica jr, Ilinca Goia, Anca Turcasiu si Andrei Duban.

In rolurile in care vor juca acum actorii romani au putut fi vazuti, pe marele ecran, Richard Gere, Renee Zellweger si Catherine Zeta-Jones.