Era noaptea, trecut de 23.00, cand filmul "Mihai Viteazul" cu Amza Pellea in rolul principal, difuzat la televiziunea moldoveneasca, fusese intrerupt pentru un Comunicat urgent catre popor al presedintelui Mircea Snegur.

"Stimati compatrioti, se adresa telespectatorilor liderul basarabean cu vocea imbibata de emotie, trupele sovietice au primit ordin sa ocupe cladirile de stat din centrul capitalei: Guvernul si Sovietul Suprem. Sa nu permitem acest lucru! Veniti in Piata Marii Adunari Nationale sa ne aparam libertatea, valorile nationale si viitorul copiilor nostri!"

Momentul, recunosc, nu era lipsit de un halou de teatralitate implicita (o "manipulare profesionista", am spune noi azi). Tocmai urmaream un film istoric romanesc la o televiziune care ne otravise decenii in sir cu propaganda antiromaneasca si cu mituri despre "eliberarea de la 28 iunie 1940", televiziune ce traversa, de la o vreme incoace, un efervescent elan expiator.

Personajele, in vesminte de secol XVI, rosteau la fiecare cinci minute vocabule sacramentale cu "neamul romanesc", "fratii moldoveni si ardeleni", "credinta stramoseasca" etc., manevrand, avant la lettre, o frazeologie pasoptista.

Apelul presedintelui Snegur cadea pe un teren sufletesc gata afanat, ne "transporta" direct in anul de gratie 1600, la prima Unire a romanilor, cerandu-ne, ca urmasi ce eram, propriul tribut de sange, si in timp ce ascultam, inmarmuriti, ravasitorul Comunicat, liderului de pe ecran i se contura pe cap o vaporoasa caciula voievodala cu panas.

Se intampla acum 14 ani, in noaptea de 20 spre 21 august 1991. "Filmul" in care fuseseram distribuiti la sfarsit de secol XX - sute de milioane de oameni de pe cuprinsul imperiului sovietic - se numea "Lovitura de stat criptocomunista de la Moscova". Puciul cazuse ca un trasnet intr-o zi insorita.

Dimineata, pe 19 august, aceiasi crainici de la televiziunea sovietica, obisnuiti deja cu discursul liberal al perestroikai, citeau cu fetele crispate un text ce suna a cavou despre "umilirea patriei noastre, Uniunea Sovietica, vanduta imperialistilor americani de un grup de tradatori aciuati la sanul Partidului...".

Am simtit atunci, ca un soc epidermic, schimbarea de atmosfera, teribila rasturnare de situatie. Totul ar fi putut deraia intr-un carnagiu la scara mare. In Siberia, vechile lagare staliniste, dezafectate din timpurile lui Hrusciov, se pregateau febril sa-si primeasca locatarii. Un numar imens de catuse fusesera distribuite in ajun militiei si trupelor de securitate.

Pucistii, reuniti in Comitetul de Stat pentru Situatii Exceptionale, dadusera peste cap ultima incercare, utopica, a lui Gorbaciov de a salva un imperiu in agonie, prin semnarea "tratatului unional" de cateva republici mai importante: Rusia, Ucraina, Belarus si Kazahstan.

Acum liderul sovietic era sechestrat la Faros, in Crimeea, iar la Moscova armata primise ordin sa ia cu asalt "Casa alba" - sediul lui Boris Eltin si-al reformatorilor din jurul sau.

O scurgere de informatii dinspre comandamentul militar de la Chisinau a permis mobilizarea in noaptea de 20 spre 21 august a zeci de mii de oameni in centrul orasului.

Spre dimineata, coloana de blindate sovietice, care ocupase intreaga lungime a bulevardului Lenin (actualmente Stefan cel Mare) a fost retrasa. A doua zi, spre pranz, de la Moscova a venit vestea infrangerii complotistilor.

Ce a urmat a fost ca in basmul cu vrajitorul din sticla: ti se putea indeplini orice dorinta. Faptul ca un imperiu nuclear s-a dezagregat, evitandu-se un razboi civil de proportii, de felul celui din Iugoslavia, a fost un mare noroc pentru Europa si pentru lumea intreaga.

Pe 27 august 1991, in piata centrala din Chisinau, inundata de o multime extaziata, am trait un sentiment ambiguu. Se declarase independenta Republicii Moldova, desi multi dintre noi ne-am fi asteptat sa se proclame Unirea cu Romania.

De ce? O seama de intelectuali implicati "la varf", precum Alexandru Mosanu, presedintele de atunci al Parlamentului, si scriitorul Vladimir Besleaga au lasat sa se inteleaga ca anumite demersuri se facusera la Bucuresti, insa cererea basarabenilor a fost refuzata - un refuz confirmat, cu alte cuvinte, si de Vladimir Bukovski in interviul lui Marius Oprea din ZIUA.

Au avut loc sau nu aceste discutii? Cei care stiu mai multe prefera sa taca, la fel nu ni se dezvaluie nici adevarul intreg despre evenimentele din decembrie 1989.

Tot ce putem spune este ca momentul a fost extrem de propice: centrul imperial practic nu exista, dupa esecul conspiratiei de la Moscova trupele sovietice dislocate in Basarabia nu ar fi indraznit sa intervina.

Sovieticii au ramas in cazarmi si in toiul revoltelor populare din statele Europei Centrale, in toamna lui 1989. Am fi pus cancelariile occidentale in fata faptului implinit. Precedentul german era inca proaspat pentru a le fi starnit dezacordul.

In acelasi timp, e foarte clar ca unirea romanilor pe ruinele comunismului (fie si una partiala in raport cu cea de la 1918) nu ar fi primit o sustinere din partea marilor puteri, fara o angajare hotarata a elitelor politice de la Bucuresti si Chisinau pe calea reformelor democratice.

Daca Basarabia nu a fost recuperata, daca traim in continuare in doua state diferite ce vor fi in curand despartite si printr-un regim de vize, s-a intamplat pentru aceleasi motive care au plasat Romania in coada integrarii europene si euroatlantice. Va las pe dumneavoastra sa le descifrati. Nu e o sarada prea grea.