De ce apare si se extinde coruptia? Aceasta intrebare a fost des formulata in ultimii 25 de ani atat in tari cu regim democratic indelungat, cat si in noile democratii din diferite parti ale lumii.

Intreaga legitimitate a unui sistem politic este pusa in discutie din cauza coruptiei, care poate deturna institutiile de la functionarea in folosul publicului, catre functionarea in folosul intereselor private.

Cazul Italiei la inceputul anilor ‘90 este relevant in acest sens: intregul sistem politic a fost transformat, in timp ce politicieni din toate partidele au fost cercetati penal pentru diferite acuzatii legate de coruptie, multi fiind condamnati.

Franta a excelat la capitolul scandaluri de coruptie la cel mai inalt nivel inca din anii ‘80, in timp ce cazurile de finantare ilegala a partidelor si acordare de contracte publice in industria constructiilor au afectat chiar si Germania, care mult timp a parut imuna la aceste practici.

Noile democratii, prada preferata

In cazul noilor democratii, efectele coruptiei asupra legitimitatii statului si clasei politice sunt mult mai grave: pe fondul saraciei accentuate a populatiei, cresc instabilitatea politica si simpatia populara pentru miscari extremiste sau lideri carismatici, care promit orice si nu ofera nimic, pretinzand ca sunt deasupra partidelor politice si a institutiilor, ca provin din randul maselor si

conduc pentru ele.

Pastrand acelasi sistem politic, chiar si acesti lideri ajung sa conduca tot in interes personal si pentru grupurile economice care ii sustin, pedepsind formal si conducand mai degraba prin declaratii decat prin fapte. Intr-o tanara democratie corupta saracia majoritatii populatiei se perpetueaza, iar polarizarea sociala devine acuta.

Intregul sistem institutional inceteaza sa functioneze pentru cetateni, fiind complet acaparat de grupuri de afaceri sau folosit in scop personal de catre partidele politice ori functionarii care il acapareaza, devenind in acest fel ilegitim.

Corupti din fire?

De-a lungul timpului, teoreticienii din stiintele politice si sociale au oferit doua raspunsuri majore incercand sa explice cauzele coruptiei.

Cei care sustin teoria culturii politice afirma ca practicile corupte sunt raspandite si acceptate in anumite societati din cauza traditiei, a culturii, in care patronajul politic, oferirea de favoruri si cadouri contra diferitelor servicii sau avantaje sunt urmarea unui grad scazut de „simt civic” sau de „incredere sociala”.

Concluzia la care ajung inevitabil asemenea explicatii este tautologica: lucrurile sunt asa cum sunt pentru ca sunt asa cum sunt. Acceptand cultura politica drept explicatie a coruptiei, inevitabil se accepta incapacitatea de schimbare a unei societati.

Aceasta abordare nu reuseste totusi sa explice de ce tari precum Turcia, Italia, Spania sau Grecia cunosc un grad ridicat de coruptie, desi doua dintre ele sunt tari profund catolice, una este musulmana, iar alta crestin-ortodoxa.

Sistemul e de vina

Un al doilea raspuns, opus teoriei culturaliste, indica sistemul institutional-politic (sistemul de partide politice, legi, institutii ale statului) drept cauza a coruptiei.

Aceasta abordare accepta ca cetatenii de rand pot tolera coruptia, considerand-o uneori singura modalitate de a obtine acces la resurse sau servicii din partea statului, explicand insa aceasta situatie prin modul in care sunt structurate interesele la nivelul institutiilor.

Atat timp cat toate caile de acces catre stat, servicii si resurse sunt concepute intentionat in asa fel incat sa existe un control, atat cetatenii, cat si grupurile de interese vor recurge la coruptie. Din aceasta perspectiva, „cultura politica” nu este decat „produsul” unui anumit sistem institutional-politic, putand fi schimbata prin reforma acestuia.

Nivelul diferit de coruptie din diferite societati este urmarea modului in care functioneaza diferitele sisteme, permitand sau impiedicand accesul liber si transparent la resursele de putere sau servicii.

Lupta anticoruptie

In tarile occidentale membre ale Uniunii Europene s-au luat de-a lungul timpului trei seturi de masuri pentru combaterea coruptiei: reglementarea clara a statutului functionarului public si numirilor publice, reglementarea activitatilor politicienilor si impunerea de legi specifice pentru finantarea partidelor politice.

S-a vizat crearea unui corp de functionari publici profesionisti, care sa activeze eficient intr-o administratie fara ingerinte politice.

Au fost instituite prin lege criterii de incompatibilitate pentru politicieni, pentru a separa activitatile economice de cele politice, fiecare tara din UE impunand reguli diferite in acest sens, ceea ce a influentat nivelul de coruptie prezent in fiecare dintre acestea. Aceste masuri au fost adoptate si in Romania in ultimii ani, rezultatele intarziind inca sa se vada.

Efectele dictaturii

Exista insa o diferenta majora intre aceste tari si noile democratii: gradul de politizare a statului si, mai ales, a sistemului de justitie.

In timp ce in democratiile europene politizarea statului este ca si inexistenta (ex.

Marea Britanie sau tarile nordice) ori a fost semnificativ redusa in ultimele decenii (Spania sau Italia), in noile democratii regimul autoritar a lasat in urma grupuri de interese si de putere care s-au folosit de pozitia lor privilegiata in regimul pre-democratic pentru a ocupa in continuare statul, prin intermediul partidelor politice si administratiei, aceasta din urma ramanand aproape

neschimbata pentru multi ani dupa caderea regimului de dictatura.

Daca in cazul democratiilor europene, statul a fost atins mai mult sau mai putin de coruptie, in functie de configuratia sa institutionala, in cazul multor noi democratii statul insusi genereaza si intretine coruptia.

Coruptie inseamna saracie

Cand fenomenul coruptiei se manifesta pe fondul unei saracii semnificative a populatiei, sansele ca aceasta practica sa dispara sunt substantial reduse. Saracia favorizeaza coruptia, in timp ce coruptia perpetueaza saracia prin mecanismul deturnarii institutiilor publice de la functiunea lor normala.

Lipsiti de resurse si reprezentare politica, ceea ce nu a fost cazul cu cetatenii tarilor cu democratii vechi si functionale, cetatenii noilor democratii nu au la indemana decat mecanismul urnei de vot pentru a incerca sa schimbe starea lucrurilor.

Maximum din cat reusesc sa schimbe insa alegerile este o garnitura de politicieni si clientela lor cu o alta, de acelasi tip, doar cu un discurs politic diferit. Raman insa un anumit set de institutii care favorizeaza grupurile ce ocupa statul si practicile lor.

Dupa iesirea din dictaturile comuniste, tarile din Europa de Est au avut sansa unica a integrarii europene, insotita de reformele necesare diminuarii coruptiei, chiar daca aplicate greu si tarziu. Unele le-au impus deja de cativa ani, Romania inca nu a reusit complet nici macar in 2005.

Laurentiu Stanga este doctorand in Stiinte Social Politice al Institutului Universitatii Europene din Florenta.