Luminita de la capatul pumnalului (de Mircea Cartarescu)

de Mircea Cartarescu     Jurnalul National
Marţi, 23 august 2005, 0:00


Am sa plec peste doua luni in Franta ca "mesager al culturii romanesti", intr-un grup de doisprezece scriitori romani. Colegii mei sunt buni scriitori, perfect comparabili cu oricare altii din lumea larga.

Sunt produsele de lux ale unui instinct national care nu si-a abandonat niciodata complet, indiferent de erorile si ororile istoriei, traseul european, sentimentul ca e parte organica din acest continent spiritual si din lumea civilizata.

Toata marturia noastra in acest sens nu va face insa doi bani, pentru ca ea nu va reusi sa schimbe o iota dintr-o alta marturie, care ne preceda penibil, idiot, nespus de dureros, sosirea in Franta. E ca si cand acolo vom fi treisprezece, intre care unul cu o voce incomparabil mai puternica decat a celorlalti, pentru ca e vocea nebuniei, a fanatismului si a crimei.

In ochii lumii, Luminita Solcan e de o suta de mii de ori mai romanca decat mine.

Pentru lumea decenta, ea e adevaratul "mesager al culturii romanesti". Uneori simt ca m-am saturat de soarta mea pana peste cap. Pur si simplu nu vreau sa merg in Franta purtand masca asasinei de la Taize, mi-a ajuns si mi-a rasajuns sa fiu privit ca zdrentarosul, barbarul si descreieratul Europei!

La ora aceasta suntem, in ochii lumii, un popor de douazeci de milioane de asasini ai fratelui Roger. Sa nu ne facem iluzia ca lucrurile stau altfel.

Femeia care s-a apropiat pe la spate de calugarul de 90 de ani, unul dintre cei mai buni si mai sfinti oameni de pe pamant, si care i-a-nfipt cutitul intre omoplati, lipsindu-l astfel de o moarte blanda in patul lui, putea sa fie de orice natie, dar ea n-a fost nici suedeza, nici gaboneza, nici chiliana, nici sarboaica, nici rusoaica.

S-a-ntamplat sa fie dintr-un popor despre care francezul mediu deja stia ca si-a tinut copiii orfani, bolnavi de SIDA, in conditii de exterminare.

Un popor care a pacalit Occidentul cu o revolutie trucata, care imediat dupa aceea a invadat continentul cu o scursura ce a pradat si-a asasinat pretutindeni, care si-a perpetuat retelele mafiote securisto-comuniste pana-n ziua de azi, care are cea mai mare coruptie si cel mai scazut salariu minim pe economie din Europa.

Un popor care inca mai practica exorcisme samanice chiar in sanul bisericii nationale, crucificand si torturand. Sa nu ne imaginam ca, pe merit sau nu, suntem altfel vazuti in lume.

Puteti spune ca e un caz izolat, care va fi uitat dupa o vreme. Ca femeia era nebuna inainte de a fi romanca. Sunt absolut de acord, cu exceptia faptului ca incidentul va fi cu adevarat uitat. Ceva va ramane. Si nu legat de femeia din Iasi cu nebunia ei cu tot, ci de fiecare dintre noi.

Fapta ei, intolerabila si monstruoasa oricum ai lua-o, va intari exponential imaginea noastra umilitoare, ne va face sa iesim in lume si mai contaminati de acel damf fetid pe care multi dintre noi nu-l merita.

Luminita Solcan a pretins ca ea n-a vrut decat sa atraga atentia parintelui Roger. Si cum sa atragi mai bine atentia decat infigind un cutit in spate? Poate ca si romanul care-a asasinat-o pe sotia insarcinata cu doi gemeni a vamesului elvetian a vrut doar sa-i atraga atentia.

Poate ca si cei mai instariti oameni din fiecare sat, care si-au facut, din furturi si talharii, palate cu turnulete de tabla si cu BMW-uri in curte sunt bieti oameni frustrati care vor sa atraga atentia lumii. Poate ca asta e modul romanesc de a cere atentie, prin minciuna generalizata, prin dispretul legii si al vietii...

Caci ii las acum pe occidentali, cu idiosincraziile lor intemeiate sau nu, in pace si ma-ntreb daca nu cumva ar trebui sa ne-o asumam pe Luminita Solcan.

De unde-a iesit ea? Din ce lume, cu ce valori? Ce forte coplesitoare au actionat asupra ei facand-o sa treaca de teribila poarta interioara pe care scrie "Sa nu ucizi"? Ar fi o copilarie sa negam ca, macar unele dintre aceste forte, sunt presiunile lumii noastre romanesti, presiuni pe care, chiar daca n-am devenit ucigasi, le simtim foarte bine cu totii: blestemul anonimatului, al saraciei, al

numelui rau, al lipsei de perspective. Cioran era vitriolat de faptul de-a apartine unui neam obscur. Intre timp, neamul romanesc, doar obscur pe atunci in ochii lumii civilizate, s-a transformat intr-un neam suspect, daca nu odios de-a dreptul. Si pare ca merge din rau in mai rau.

De cincisprezece ani asteptam sa zarim luminita de la capatul tunelului. Ni s-a dat in schimb, pe neasteptate, cu o ironie demiurgica intr-adevar cioraniana, doar Luminita de la capatul pumnalului...

Ma-ntreb daca nu e singura pe care o meritam.


















165 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri