Colectiile cuprind acum mai multi autori de succes, sint mai bine incadrate pe tematici si au o grafica imbunatatita. Preturile, in schimb, au ramas accesibile. De la jumatatea anului 2004 si pina in prezent, Editura Nemira trece printr-un proces de relansare si de innoire a imaginii sale pe piata romaneasca de carte.

Lucrul s-a realizat prin publicarea unor autori straini de succes, incadrarea mai stricta a cartilor intr-o anumita colectie, conform continutului acestora, definirea unor anumite elemente grafice specifice fiecarei colectii, imbunatatirea graficii copertei si interiorului. Cu toate acestea, preturile au ramas accesibile publicului cititor.

Scurta istorie

Povestea Editurii Nemira incepe in 1990. Planul editorial cuprindea initial literatura de divertisment, iar Nemira se axeaza pe acest gen in anii 1991 si 1992.

Prin colectia Nautilus, in care sint publicate, de-a lungul anilor, capodopere ale literaturii de anticipatie internationale, majoritatea distinse cu cele mai prestigioase premii de gen, Hugo si Nebula, editura isi gaseste un loc important pe piata. Dar nu se opreste aici. Intre 1994 si 1995, apar la Nemira lucrari de eseistica si filosofie, in special de autori romani.

Cartea educativa, cartea ca auxiliar didactic si lucrarile ceva mai „aride“ din domeniul economiei, politicii si stiintelor sociale incep sa capete, in 1996 si 1997, o pondere semnificativa.

1998 si 1999 au fost anii in care apar in planul editorial lucrari de informatica, dar si anii in care editura incepe sa fie prezenta pe Internet. In aceeasi perioada au fost concepute si realizate primele carti electronice, primele produse multimedia. Editura a participat, de asemenea, la tirgurile de carte din tara si la cele internationale de la Frankfurt si Bologna.