Geoana il stie pe Solomon de pesedist cu acte

de     Cotidianul
Marţi, 23 august 2005, 0:00


Prezenta primarului Craiovei, Antonie Solomon, la sedinta conducerii PSD a scos la iveala faptul ca demisia sa, trimisa prin fax la sediul filialei Dolj, nu a fost luata de buna niciodata.

Desi primarul Solomon sustinea la sfirsitul lui aprilie ca nu mai este membru PSD, ieri, presedintele social-democratilor, Mircea Geoana, afirma ca demisionarul este un membru de baza al echipei PSD: „Primarul Craiovei, Aurica Solomon, a fost si ramine un membru al echipei PSD. Au existat si momente mai agitate, este adevarat.

Aici, in Oltenia si in Craiova, stiu si eu foarte bine ca astfel de situatii mai apar, dar ma bucur foarte mult ca Aurica Solomon a fost prezent astazi alaturi de primarii Calota si Pendiuc. Asta este un semn bun cu privire la faptul ca aici, in Dolj, la Craiova, echipa PSD este unita si isi continua munca“.
Cu toate ca nu a vrut sa spuna clar daca edilul-sef al craiovenilor mai are sau nu carnet de membru PSD, liderul social-democrat este convins ca Solomon ii este coleg inca. „Vor fi detalii despre acest lucru. Faptul ca a fost azi prezent la intilnirea noastra este o dovada a faptului ca vom continua sa lucram in echipa aici, la Craiova“.

O demisie pierduta

Daca Geoana a fost mai retinut, presedintele PSD Dolj, Ion Calin, a lasat de inteles ca demisia trimisa de Antonie Solomon, prin fax, la sediul filialei doljene nu a fost niciodata discutata de conducerea locala. „Un act trimis prin fax se mai si pierde. Cine stie cite se mai fac prin faxurile astea… Eu nu stiu ca Solomon sa se fi dus la alt partid“, a declarat liderul doljean Ion Calin.

Desi primarul Craiovei a acceptat invitatia fostilor colegi de a participa la sedinta PSD, Solomon ii contrazice pe Geoana si Calin. „Am fost invitat ca primar. Eu mi-am dat demisia din partid si voi ramine independent, desi am spus dintotdeauna ca sint de formatie social-democrat. Ca ma voi duce la PD sau la PSD, nu stiu inca. Deocamdata, sint independent“, a explicat edilul-sef al Baniei.

Solomon a plecat din PSD cu injuraturi

Solomon este cel care il acuza la sfirsitul lunii aprilie pe Adrian Nastase ca influenteaza votul delegatilor judeteni la alegerile interne. Tot atunci, primarul craiovean declara ca PSD este partidul in care se lucreaza in gasca.

„Nu sint inventia lui Iliescu si a lui Nastase. Imi dau demisia din toate functiile de conducere din partid si renunt si la calitatea de membru al PSD. Ma asteptam la altceva de la alegerile din partid. Voiam un partid reformat, de viitor, in care sa-si puna sperantele toti romanii“.


















17 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi